Doru Tompea, Vasile Eţcu, Eugen Ţicău şi Ioan Bârliba vor fi socri. Petrecerile vor avea loc în localuri faimoase, la dans fiind aşteptate multe dintre VIP-urile din oraş.
Anul 2014 este anul nunţilor copiilor de VIP din Iaşi. Rectorul Universităţii „Petre Andrei” îşi conduce la altar fata mai mare, Carla, iar fostul subprefect Vasile Eţcu îşi însoară băiatul la singurul hotel de cinci stele din Iaşi. Radu George Bârliba, fiul managerului de la „Sfântul Spiridon”, devine mire, iar fiica directorului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Iaşi, Eugen Ţicău, se mărită.
Carla Tompea
Nuntă în TVR
Carla, fiica rectorului UPA, Doru Tompea, fostă realizatoare de emisiuni la TVR Iaşi, transferată acum la TVR Bucureşti, va avea în acest an petrecerea de nuntă, după ce s-a căsătorit civil, în 2012, cu Horaţiu Haralambie, fost angajat la Realitatea TV şi actual angajat al România TV. Nunta jurnalistei de la TVR va avea loc la unul dintre restaurantele Hotelului Internaţional din Iaşi.
Fostul subprefect Vasile Eţcu, actual inspector al Curţii de Conturi, al cărui băiat, Alexandru, se căsătoreşte şi el în acest an, a ales un alt loc de fiţe din Iaşi: unul dintre restaurantele de la Hotelul Pleiada, singurul de cinci stele din zona Moldovei.
Diana Țicău
Doi absolvenţi de Psihologie
Şi Eugen Ţicău a ales un local cunoscut pentru petrecerea de după cununia fetei sale, Diana, absolventă de Psihologie. Aceasta îşi va aştepta invitaţii la Restaurantul Bellaria (fostul Onyx).
Cea mai apropiată dintre căsătorii este cea a psihologului Radu George Bârliba (28 de ani), care peste câteva zile va deveni soţul Laurei Elena Prisacariu (25 de ani). La nunta fiului lui Ioan Bârliba, managerul de la Spitalul “Sf. Spiridon”, sunt aşteptaţi mulţi dintre şefii din sistemul medical ieşean.
Scandalul Dianei Ţicău
Diana Ţicău a devenit cunoscută în spaţiul public după ce s-a aflat că a obţinut 40.000 de euro pentru un program de sprijinire a tinerilor fermieri, iar dosarul a fost avizat după ce tatăl său a devenit directorul instituţiei unde acesta fusese depus. În dosar, Diana Ţicău îşi trecuse un efectiv impresionant de animale, dar acestea aparţineau, de fapt, unui anume Sorin Stoian, finul lui Eugen Ţicău. Numele fetei directorului APDRP Iaşi fusese utilizat pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate.