O decizie aşteptată. Liberalul ieşean Victor Chirilă, la un pas de excluderea din partid pentru implicare în campania PSD

0
94

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Chirilă, este la un pas de excluderea din PNL. Biroul Permanent Judeţean al partidului a aprobat vineri, în unanimitate propunerea făcută de primarul din Leţcani, Stelian Turcu, de excludere a lui Chirilă, motivul oficial fiind „implicare activă în campania PSD“.

 

 

Conflictul dintre acesta şi conducerea judeţeană a partidului a răbufnit în noaptea alegerilor pentru Parlamentul European, când Chirilă a urmărit primele exit-polluri la sediul PSD. „Au fost 21 de participanţi la Birou, toţi 21 votând în favoarea excluderii. Toţi primarii din BPJ au votat «pentru», şi ei erau chiar cei mai porniţi. Normal, cum să te simţi când te zbaţi, scoţi 58% din voturi, cum a fost la Leţcani, iar Chirilă sărbătoreşte cu PSD?“, a spus preşedintele filialei municipale a PNL şi coordonatorul campaniei electorale a partidului, Marius Dangă citat de Ziarul de Iaşi.

 

Pentru a deveni definitivă, propunerea BPJ trebuie confirmată de Delegaţia Permanentă a PNL Iaşi, a cărei şedinţă va avea loc la mijlocul lunii viitoare. O eventuală decizie în favoarea excluderii va putea fi atacată la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL.

Victor Chirilă nu a participat la şedinţa BPJ, dar a anunţat că va participa la cea a Delegaţiei Permanente, pentru a-şi expune punctul de vedere. Contactat telefonic, Victor Chirilă a atacat dur decizia de ieri a BPJ.

 

„Nu mă miră votul din BPJ, că acolo nimeni nu mişcă în faţa lui Adomniţei. Dar mă prezint la Delegaţia Permanentă şi lupt. Păi cum, ăştia care au luat 7% din voturi în oraş îi dau afară pe cei care au scos 35%? Am fost trimis să mă ocup de campania electorală la Tătăruşi şi Cristeşti, unde e PSD mai tare. La Tătăruşi am dublat ţinta partidului, iar la Cristeşti am depăşit-o. În municipiu trebuiau să scoată 20.000 de voturi şi au scos 6.000. |ştia îmi explică mie ce ar trebui să fac? Au vândut PNL către PDL după ce am explicat oamenilor în 2012 ce răi sunt Băsescu, Blaga, Boc şi Udrea“, a spus Chirilă.

 

Acesta şi-a explicat prezenţa în sediul PSD în noaptea alegerilor prin faptul că a rămas fidel fostei alianţe USL.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments