Peste o sută de amenzi și permise reținute de polițiștii ieșeni

0
58

Poliţiştii din Iaşi au făcut controale în acest sfârşit de săptămână, au dat peste o sută de amenzi şi au reţinut mai multe permise. Acţiuni intense au fost în special în Paşcani şi împrejurimi, acolo unde aproape 40 de poliţişti au luat la verificat comercianţii din târguri şi pieţe, iar patronii găsiţi cu ţigări de contrabandă sau cu marfă pentru care nu aveau acte de provenienţă nu au scăpat nepedepsiţi.

 

Este şi cazul unor societăţi din localităţile Tătăruţi şi Heleşteni, unde poliţiştii au găsit ţigări şi produse de panificaţie pentru care patronii nu au putut arăta documente de provenienţă. În total, au fost aplicate 96 de amenzi, doar în Paşcani şi împrejurimi. Sancţiuni au fost date însă şi de poliţiştii din Hârlău, care au făcut controale în 19 magazine.

 

Au fost acţiuni şi în rândul şoferilor. În Paşcani, au fost reţinute trei permise de conducere. C. Constantin, de 33 de ani, din comuna Stolniceni-Prăjescu, este unul dintre cei care au rămas fără permis după ce a decis să se urce la volan băut şi apoi să depăşească şi limita de viteză din localitate. Poliţiştii l-au reperat în comuna Cristeşti, pe unde circula cu maşina cu viteza de 90 km/h. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 0,11 mg/l alcool pur în aerul respirat. Tânărul a fost sancţionat contravenţional şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 zile.

 

În Târgu Frumos, un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti la Sârca circulând cu o maşină neînmatriculată. Sancţiuni au fost aplicate şi în municipiul Iaşi. În noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat de 47 de ani din comuna Comarna a fost prins conducându-şi maşina pe şoseaua Nicolina deşi era băut – testele au indicat o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge. Tot la Iaşi, sâmbătă, V. Ciprian, de 31 ani, a fost prins conducând o maşină fără să aibă permis auto. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments