Premierul britanic, David Cameron a ameninţat cu ieşirea ţării sale din UE

0
77

 

Premierul britanic, David Cameron, i-a ameninţat pe partenerii europeni cu ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană, dacă luxemburghezul Jean-Claude Juncker va deveni preşedinte al Comisiei Europene, relatează în săptămânalul german „Der Spiegel”, citat de Digi 24.
 

Citând „surse apropiate participanţilor” la summitul care a reunit marţea trecută, la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern din UE, săptămânalul a anunţat că, în opinia lui David Cameron, alegerea conservatorului Juncker ar „destabiliza în acest moment Guvernul britanic, astfel încât va fi necesară organizarea unui referendum” privind prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană.

 

Acest referendum s-ar solda, cel mai probabil, cu refuzul britanicilor de a mai rămâne în componenţa Uniunii Europene, ar fi declarat David Cameron, într-o discuţie la care a participat, de asemenea, cancelarul german Angela Merkel.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a refuzat că comenteze aceste informaţii şi să explice poziţia Guvernului britanic faţă de candidatura lui Juncker.

 

„Nu facem comentarii cu privire la potenţialii candidaţi (la preşedinţia Comisiei Europene, n.r.) în această etapă. Este prea devreme”, a afirmat el.

„O figură a anilor 80 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani”, ar fi afirmat premierul conservator britanic, referindu-se la Jean-Claude Juncker, potrivit Der Spiegel, care a difuzat, sâmbătă, extrase din articol.

 

După scrutinul din 25 mai, a început cursa pentru găsirea unui nou preşedinte al Comisiei Europene. Premierul Marii Britanii îl consideră, însă, pe Jean-Claude Juncker prea european şi un om al trecutului.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments