Preşedintele CJ Iaşi le-a promis apă curentă şi drumuri asfaltate locuitorilor comunei Şcheia

0
94

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a efectuat vineri, o vizită de lucru în comuna Şcheia. Şeful CJ, împreună cu Ion Toma şi Mihai Doruş, directorul general, respectiv directorul tehnic al SC ApaVital SA, şi Daniel Minciună, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, au avut o întrevedere cu primarul Titi Iacob, membrii Consiliului Local Şcheia şi alţi locuitori ai comunei. Principalele subiecte de discuţie au vizat alimentarea cu apă şi drumurile judeţene.

 

„Până acum comuna Şcheia nu a beneficiat de niciun sprijin din partea administraţiei judeţene. Am vrut să discut personal cu cei care conduc această comună, dar şi cu simpli cetăţeni, şi să le prezint principalele lucrări care vor fi efectuate de către Consiliul Judeţean în viitorul apropiat. După o scurtă prezentare a Masterplanului de dezvoltare a sistemului de apă şi canalizare şi a Masterplanului drumurilor judeţene şi comunale, am discutat ce vom face concret pentru comuna Şcheia.

Astfel, după aprobarea fondurilor pentru Masterplanul II al ApaVital, care cuprinde comunele din Judeţul Iaşi şi care va fi finanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial – Mediu, vom construi o magistrală pe traseul Iaşi – Ciurea – Grajduri – Scânteia, iar din Scânteia vom alimenta şi comuna Şcheia. Cealaltă mare problemă a comunei o reprezintă drumul care porneşte din DJ248 Iaşi – Vaslui şi continuă prin Şcheia, Drăguşeni şi Ipatele. După ce vom primi finanţarea europeană pentru Aeroport, veste care sper să vină din zi în zi, vom putea, cu banii cheltuiţi până acum şi care ne vor fi practic decontaţi, să realizăm acest drum şi să rezolvăm o problemă nu numai pentru cei din Şcheia”, a declarat dl. Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments