Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit la Iaşi. Mai mulţi pensionari i-au reproşat şefului statului că ar fi tăiat pensiile acum patru ani. Şeful statului a participat duminică după-amiază, la o dezbatere organizată la Hotel Traian de către Partidul Mişcarea Populară.
Întâlnirea are ca temă priorităţile României în UE şi integrarea europeană a Republicii Moldova.
„Sper să nu apară instabilitatea în Republica Moldova până pe 27 iunie, când va semna acordurile de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană”, a declarat Traian Băsescu citat de Ziarul de Iaşi.
„Unul dintre obiectivele noastre este sprijinirea Republicii Moldova, ceea ce nu este uşor. Este o ţară care poate deveni foarte uşor instabilă din cauza focarelor pe care le are pe teritoriul ei şi aici mă refer la Transnistria, Tarcalia – o regiune locuită de etnici bulgari, Găgăuzia şi de ce nu chiar şi Bălţi. Eu mi-aş dori tare mult ca instabilitatea să nu apară până pe 27 iunie când Republica Moldova semnează acordul de asociere şi acordul de liber schimb. Mi-aş dori să nu se producă o destabilizare în Republica Moldova”, a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a adăugat că procesele de destabilizare a unei ţări ţin şi de modul în care acţionează guvernul acelui stat. Traian Băsescu a precizat că România a cooperat cu guvernul de la Chişinău.
„Guvernul de la Chişinău a reuşit să prevină provocări iar episodul Rogozin a fost un astfel de episod de provocare. Sperăm să se menţină stabilitatea, să nu fie împiedicată semnarea celor două acorduri. (…) Dar nu putem să nu luăm în calcul acest element care are rădăcini, încurajarea pe care comuniştii o dau acestor focare de instabilitate să se manifeste”, a declarat şeful statului.
Traian Băsescu a precizat că priveşte la Republica Moldova ca la un al doilea stat românesc.
„Obligaţiile noastre politice sunt enorme pentru această ţară (Republica Moldova – n.r.), nu ne-ar ierta nimeni dacă nu am valorifica conjunctura favorabilă semnării acordurilor. Sperăm ca lucrurile să se menţină pe o zonă acceptabilă a stabilităţii, chiar dacă nu ne lasă indiferenţi poziţia găgăuzilor sau ce se poate întâmpla cu Transnistria. La evoluţia Republicii Moldova trebuie văzut contextul regional. Federaţia Rusă a devenit extrem de agresivă, nu are nicio regulă. Anexarea Crimeei nu a avut nicio regulă, în estul Ucrainei sunt militari antrenaţi în Federaţia Rusă. Acest context ne ţine îngrijoraţi legat de evoluţiile din Republica Moldova, dar în nici un caz lipsiţi de optimism. Şi guvernul Republicii Moldova este determinat să atingă obiectivul celor două acorduri şi sperăm ca România să fie primul stat care îl va ratifica”, a declarat Traian Băsescu citat de Ziarul de Iaşi.
Preşedintele a subliniat şi susţinerea pe care Uniunea Europeană o are faţă de Republica Moldova.
„La situaţia actuală, sprijinul UE pentru R. Moldova este enorm. Nu numai România este avocat al Republicii Moldova, ci chiar Comisia Europeană şi Consiliul European prin preşedintele Consiliului. Una dintre marile probleme pe care le avea Republica Moldova era o eventuală întrerupere a exportului de fructe către Federaţia Rusă. Vineri se discuta şi în principiu se aprobase dublarea cotelor pentru Republica Moldova pentru a o sprijini dacă Federaţia Rusă ar avea atitudini de acest tip, pe care le-a mai avut. Când Federaţia Rusă a oprit importul de vinuri din Republica Moldova, imediat s-a deschis piaţa către Uniunea Europeană”, a arătat Traian Băsescu.
Preşedintele a apreciat că intenţia grupurilor parlamentare de a scoate o rezoluţie cerând ca Uniunea Europeană să fie parte a formatului de negociere şi nu doar observator „este un act politic important dar extrem de dificil de acceptat de Federaţia Rusă”. „Nu aş privi dramatic o eventuală rămânere a statutului Uniunii Europene cu statut de observator. În interior funcţionează consensul şi niciodată Federaţia Rusă nu va ezita să pună veto-ul său”, a apreciat şeful statului.
Traian Băsescu a subliniat că Republica Moldova trebuie sprijinită în alte moduri decât declarativ.
„Este important să facem alte lucruri, dincolo de susţinere politică, de burse, de cei 100 milioane euro acordaţi ca şi credit nerambursabil. Trebuie să ne inter-conectăm energetic cu Republica Moldova, ca soluţie de a-i garanta independenţa energetică. Sunt în proiect 3 linii de 400 kilowaţi care să acopere integral nevoile de energie a Republicii Moldova, este în proiect gazoductul care trebuie prelungit până la Chişinău şi trebuie introduse staţiile de pompare. Eu am reacţionat când Martin Schultz a spus că situaţia Crimeei este un fapt împlinit şi trebuie luată ca atare. Grupul socialist condamnă de prea puţine ori atitudinea Federaţiei Ruse, probabil şi din simpatii politice. Nu văd vreun risc ca România să îşi schimbe poziţia în situaţia în care nu am făcut încă ce avem de făcut. Abia am terminat o linie de 100 kw şi mai trebuie făcute alte 3 linii. De asemenea, nu am stabilit decât prima etapă a gazoductului. A doua etapă, de introducere a staţiilor de pompare, care e mai scumpă, nu are nici proiectul făcut. Aici e diferenţa între a fi sau nu eficient. Este clar că nici România nu a avut o situaţie grozavă în ultimii ani, dar dacă ai un obiectiv, fă ce trebuie pentru atingerea lui. Mă uit la câţi bani dăm pentru programe extrem de puţin importante pentru consilii judeţene. Am putea asigura banii dacă am ţine mai puţin cont de interesele baronilor locali. Trebuie să schimbăm radical abordarea”, a declarat preşedintele României.
Huiduit în Piaţa Unirii
La ieşirea din Hotelul Traian, preşedintele a fost întâmpinat de circa 20 de pensionari care l-au huiduit şi au strigat slohanuri antiprezidenţiale.
„Băsescu, nu uita, ţara nu-i a ta!” sau „ne-ai luat pensia, ne-ai luat viitorul!”, au fost câteva din sloganurile cu care a fost înâmpinat preşedintele de cele aproximativ 20 de persoane care îl aşteptau în faţa hotelului unde participase la o dezbatere, arată Digi 24.
Dialog protestatară – Traian Băsescu:
Protestatară: Unde sunt locurile de muncă?
Traian Băsescu: Ponta v-a promis un milion de locuri de muncă, nu eu.
Protestatară: De 10 ani sunteţi dumneavoastră!
Traian Băsescu: Da, eu v-am trecut prin criză, doamnă, că altfel eraţi ca în Grecia!
Traian Băsescu a anunţat, în 2010, tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15%, în cadrul unui pachet de măsuri de austeritate menite să reducă efectele crizei economice asupra României. Totuşi, pensiile nu au fost reduse, deoarece Curtea Constituţională a decis că acest lucru este neconstituţional. Astfel, doar salariile au fost tăiate cu 25%, dar au fost mărite doi ani mai târziu, la nivelul din 2010, aminteşte Digi 24.