După 7 ani de la demararea proiectului, primul centru de zi pentru surdo-muţi din regiunea Moldovei a fost inaugurat la Iaşi. Aici, persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire vor primi consiliere, vor fi ajutate să se integreze în societate şi vor putea participa la diferite programe de petrecere a timpului liber.
Proiectul de construcţie a centrului de zi pentru persoanele surdo-mute a fost demarat în anul 2007, după ce Parohia „Sfântul Sava” a donat 700 de metri pătraţi de teren Direcţiei de Asistenţă Comunitară. Beneficiarii vor fi ajutaţi să se descurce în societate şi chiar să îşi găsească un loc de muncă.
„Serviciile derulate în cadrul acestui centru sunt servicii de asistenţă socială, atât primare cât şi specializate. Sunt servicii de consiliere juridică şi consiliere socială. Se urmăreşte prin diferite activităţi combaterea excluderii şi marginalizării sociale”, a declarat la Digi 24 Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asisitenţă Comunitară Iaşi.
Beneficiarii vor articipa şi la activităţi recreative. Vor juca şah, rummy sau table şi au la dispoziţie o bibliotecă dotată cu o mie de cărţi dar şi o sală de sport. Pe lângă consilieri, vor fi trei interpreţi care au misiunea de a-i ajuta pe surdo-muţi să interacţioneze mai uşor cu funcţionarii din instituţiile publice.
În Iaşi sunt aproximativ 800 de persoane cu deficienţe de auz şi vorbire care pot participa la activităţile organizate la acest centru. Dintre acestea doar 180 au reuşit să îşi găsească un loc de muncă şi 200 de persoane beneficiază de ajutor social de 150 de lei pe lună.
(Sursa: digi24.ro)