Referendum cu rezultat sovietic în Ucraina, la Donețk

0
59

 

 

Mii de ucraineni s-au prezentat duminică pentru a vota în referendumurile organizate de separatişti proruşi în Doneţk şi Lugansk şi contestate de autorităţile de la Kiev şi ţări din Occident. Separatiştii ucraineni anunţă o victorie masivă la referendum, fără să aştepte rezultatele complete, relatează AFP, citat de deschide.md.

 

Peste 89% din votanţii regiunii Doneţk s-ar fi pronunţat pentru independenţa faţă de Ucraina. Rezultatele finale vor fi anunțate în cursul acestei zile. Pe buletine, imprimate în pripă de către rebeli proruşi, sunt adresate întrebările „aprobaţi independenţa republicii populare Doneţk?” sau „aprobaţi independenţa republicii populare Lugansk?”

„O proporţie de „89,07 la sută au votat pentru şi 10,19 la sută împotrivă. Acesta poate fi considerat drept rezultatul definitiv”, a declarat Romaj Liaghin, şeful comisiei electorale înfiinţate de rebeli. Rata de participare a atins 74,87 la sută, potrivit lui. „A fost foarte uşor să numărăm buletinele de vot, doarece numărul persoanelor care au votat împotrivă a fost extrem de scăzut”, a subliniat el. Rata de participare la vot este de 74,87%, potrivit aceleiaşi surse.

Peste şapte milioane de ucraineni din estul ţării au fost chemaţi să voteze pentru a decide situaţia regiunilor Doneţk şi Lugansk, un lucru care ar putea să conducă la secesiunea acestei părţi a ţării.

La Kiev, Ministerul de Externe a anunţat că referendumurile organizate în estul ţării sunt o „farsă” finanţată de Rusia. „Referendumul este nul din punct de vedere juridic şi nu va avea nicio consecinţă pentru integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit ministerului.

 

” Această farsă numită referendum pusă în scenă de teroriștii separatiști, nu este nimic mai mult decât o crimă, cu acoperire propagandistică: răpiri, violență și alte infracțiuni grave „, a declarat Alexandr Turchinov, președintele Radei Supreme de la Kiev și președinte interimar al Ucrainei.

Conform lui Turchinov, procesele care se desfășoară în Donețk și Lugansk distrug economia regiunilor și au ca scop destabilizarea situației în întreaga Ucraină, scopul final fiind blocarea alegerilor prezidențiale și răsturnarea prin forță a autorităților ucrainiene legitime .

În bastionul rebel Slaviansk, rata de participare este de 80%, a declarat la rândul său primarul autoproclamat Viaceslav Ponomarev, care s-a declarat „satisfăcut”.

Viaceslav PonomarevViaceslav Ponomarev

Potrivit Irinei Markina, o membră a Comisiei Electorale Locale, „practic toate circumscripţiile” au votat masiv în favoarea independenţei.

Referendumurile au avut loc într-o atmosferă relativ calmă. La Mariupol, în sud-estul Ucrainei, sute de oameni au stat la coadă pentru a vota. În schimb, în oraşul Svatove (20.000 de locuitori), situat în apropiere de Lugansk, primarul Evghen Rîbalko a refuzat să organizeze referendumul, în pofida faptului că zeci de bărbaţi înarmaţi l-au vizitat pentru a încerca să-l convingă să renunţe la decizia sa.

„Datoria mea este să contribui la respectarea legii ucrainene. Populaţia trebuie să îşi exprime opinia într-un cadru legal, ceea ce nu este cazul pentru acest referendum”, a declarat el pentru AFP.

 

Doar la Krasnoarmiisk, un oraş de 65.000 de locuitori situat la vest de Doneţk, bărbaţi înarmaţi au intrat în clădiri oficiale şi au întrerupt desfăşurarea referendumului.

Cifrele anunțate de proruși sunt contrazise de alte sondaje

Ministerul ucrainean de Externe a amintit duminică dimineaţă că, potrivit unui sondaj efectuat recent de institutul Pew Research Center, 70% dintre locuitorii din estul ţării pledează pentru menţinerea unităţii Ucrainei.

„Rezultatele referendumurilor artificiale din estul Ucrainei vor fi probabil false. Nu există niciun mijloc pentru a verifica participarea” la vot, a afirmat ministrul suedez de Externe, Carl Bildt.

Marele puteri au adoptat deja sancţiuni împotriva Rusiei şi ameninţă că le vor spori în cazul în care Moscova va împiedica organizarea alegerilor prezidenţiale din Ucraina, programate să aibă loc la 25 mai.

 

Pretinsele referendumuri sunt ilegale, iar noi nu le vom recunoaşte rezultatele„, a anunţat duminică Maja Kocijancici, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.

Preşedintele francez François Hollande a denunţat la rândul său consultările „false”, „nule şi neavenite” organizate de separatişti proruşi la Doneţk şi Lugansk. „Ceea ce contează pentru mine, singurele alegeri care contează, sunt cele de la 25 mai, alegerile care vor permite desemnarea preşedintelui întregii Ucraine”, care „va fi singura autoritate legitimă”, a precizat şeful statului francez.

Potrivit secretarului american al Apărării, Chuck Hagel, Rusia nu şi-a retras trupele mobilizate la frontiera cu Ucraina, în pofida unor promisiuni în acest sens.

Statele Unite au reafirmat încă de sâmbătă seara că nu vor recunoaşte rezultatul votului organizat duminică de către separatişti proruşi în estul Ucrainei, care ar putea conduce la secesiunea acestei părţi a ţării, relatează AFP.

 

Aceste scrutine sunt „ilegale în virtutea dreptului ucrainean şi sunt o tentativă de creare a unor disensiuni şi tulburări”, a declarat Jen Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, citată într-un comunicat.

Confruntările armate care au avut loc în ultimele două săptămâni în estul şi sudul Ucrainei s-au soldat cu zeci de morţi.

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments