Rusia intenţionează să reacţioneze DUR la declaraţiile şi acţiunile României în urma incidentului cu avionul delegaţiei ruse

0
89

 

 

Rusia va reacţiona într-o manieră dură la acţiunile şi declaraţiile României în legătură cu incidentul avionului delegaţiei ruse la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat luni seara vicepremierul Dmitri Rogozin, în contextul scandalului iscat după ce oficialul rus a acuzat România că a interzis accesul în spaţiul său aerian pentru avionul ce transporta de la Chişinău o delegaţie guvernamentală rusă, informează agenţia oficială de presă din Rusia, ITAR-TASS.
 

‘Ministerul rus de Externe pregăteşte şi se gândeşte la o reacţie, o reacţie care ar trebui să fie dură’, a spus Rogozin, în urma unei întâlniri între premierul Dmitri Medvedev şi vicepremierii cabinetului său.

În acest context, el a evocat declaraţia premierului Victor Ponta că situaţia ar fi putut degenera, astfel încât să fie necesară intervenţia avioanelor româneşti de vânătoare pentru interceptarea aeronavei în care se afla el.

‘După aceasta chiar nu mai avem ce vorbi cu ei’, a spus Rogozin, citat de ITAR-TASS.

În opinia sa, ‘să forţezi aterizarea unui avion la bordul căruia se află mai mulţi membri ai guvernului, folosind avioane de vânătoare, apărarea antiaeriană, este dincolo de glume, dincolo de orice discuţii serioase şi mai puţin serioase’.

‘Problema nu constă în securitatea fizică a unei persoane, ci în faptul că se pune la îndoială dreptul cetăţenilor ruşi, din organismele de conducere ale ţării, care reprezintă guvernul Federaţiei Ruse, să traverseze spaţiul aerian în tranzit’, a explicat el.

Zborul vicepremierului rus înspre şi dinspre Republica Moldova în 8 şi 9 mai a fost însoţit de peripeţii, după ce oficialul rus a declarat că mai întâi Ucraina i-a impus interdicţie de zbor, iar apoi şi România a interzis accesul în spaţiul său aerian pentru avionul care îl transporta.

 

Statele Unite ale Americii şi-au exprimat luni dezaprobarea, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Jen Psaki, faţă de o postare de pe Twitter a vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care, după ce a susţinut că România a închis spaţiul aerian pentru avionul său, a avertizat că se va întoarce în România la bordul unui bombardier strategic, relatează agenţia de presă RIA Novosti.

‘O astfel de retorică provocatoare nu este de niciun folos’, a declarat reprezentanta Departamentului de Stat.

Pe de altă parte, Rogozin a acuzat serviciile secrete moldovene că i-au confiscat un bagaj cu obiecte personale, în timpul percheziţiei la bordul avionului cu care se întorcea din Transnistria. ‘A fost o descindere la bordul avionului, unde nu i-a fost permis să vină nici măcar ambasadorului Rusiei în Moldova şi funcţionarilor consulari. Mi-a fost luat un bagaj personal – lenjerie de corp murdară. Sper că serviciile secrete moldovene o vor spăla şi că o voi primi înapoi’, a spus el.

 

Politicianul rus declarase anterior că listele cu semnături ale populaţiei din Transnistria pentru recunoaşterea independenţei au fost înregistrate ca bagaj personal, acestea fiind de fapt căutate şi au fost confiscate de serviciile de securitate de la Chişinău. Rogozin s-a deplasat la Tiraspol, unde a celebrat ziua victoriei asupra nazismului la 9 mai, în cadrul unei vizite ce nu fusese coordonată cu autorităţile moldovene.

Într-o reuniune cu vicepremierii luni după-amiază, premierul rus Dmitri Medvedev l-a însărcinat pe Rogozin să elaboreze împreună cu MAE măsuri de răspuns în legătură cu respectivul incident, menţionând că Rusia va ţine cont de acest episod în cooperarea sa economică cu Republica Moldova.

 

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments