Scandalul "DUBA". Dragnea: „Ponta nu are cheile de la puşcărie”

0
64

Între liberali şi social-democraţi a explodat scandalul „Duba”, după ce Crin Antonescu a susţinut că premierul Ponta l-a ameninţat cu puşcăria pe deputatul PNL, George Scutaru. „Vezi că poate te luăm noi cu duba”, este afirmaţia care a inflamat cele două tabere şi care a fost relatată pentru gândul de Scutaru. Pesediştii au reacţionat virulent prin vocea preşedintelui executiv, Liviu Dragnea, care i-a numit pe Scutaru şi Antonescu drept „doi mincinoşi”. Premierul nu a prezentat o versiune asupra acestui incident, ironizându-l pe Crin Antonescu pentru atacurile făcute.
 

Liderul PNL, Crin Antonescu, a lansat o acuzaţie extrem de gravă la adresa premierului Pona, relatând că acesta l-a ameninţat cu puşcăria, în Parlament, pe deputatul George Scutaru. Informaţia a fost confirmată pentru gândul de liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, care susţine că premierul a fost iritat de anumite declaraţii făcute în campania electorală şi i-a spus „vezi că poate te luăm noi cu duba”. Liberalul a adăugat că nu are dovezi în privinţa acestei afirmaţii a premierului şi că aceasta a fost făcută în luna martie, în Parlament. În apărarea premierului a sărit colegul său de partid, Liviu Dragnea, care i-a catalogat pe Antonescu şi Scutaru drept doi mincinoşi, subliniind că Ponta nu are cheia de la puşcărie. Victor Ponta a evitat un răspuns ferm în privinţa incidentului, comentând doar că Antonescu a început să schimbe locurile cu Traian Băsescu.

Scandalul PSD – PNL a fost declanşat de afirmaţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care a dezvăluit că premierul Ponta l-a ameninţat cu puşcăria pe deputatul PNL, George Scutaru. Mai mult, liderul PNL a afirmat că nu este pentru prima dată când Ponta ameninţă politicienii cu puşcăria.

„Când o faci de trei ori patru ori în prezenţa mea, prima dată mi-a produs un şoc şi i-am spus stai să facem o pauză. Sunt lucruri extrem de triste”, a spus Antonescu la B1 TV.

 

Scutaru: Premierul a avut o explozie de furie

Informaţia a fost confirmată într-o declaraţie pentru gândul de liderul PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru. Potrivit acestuia, premierul l-a ameninţat în Parlament în şedinţa din 24 martie când i-a spus vezi că poate te luăm noi cu duba.

„Pe 22 martie a fost la Brăila o lansare regională a europarlamentarilor PNL. Cu această ocazie am avut un discurs unde am afirmat, printre altele, că s-a trecut de la capitalismul de cumetrie din vremea lui Iliescu la social-democraţia de dubă acum pe vremea lui Victor Ponta şi că duba a devenit unitatea de măsură a eficienţei guvernării, mulţi baroni locali având probleme cu justiţia deoarece confundă bugetul ţării cu propriul buzunar”, afirmă Scutaru că este declaraţia care l-a iritat pe premier.

La două zile după această declaraţie, la finalul dezbaterii din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat despre reducerea CAS cu cinci puncte procentuale şi scutirea pe profitul reinvestit, premierul Ponta l-ar fi ameninţat pe Scutaru.

„La final, m-am dus către premier cu textul acestei declaraţii, am văzut că unele televiziuni au dat nişte imagini, dar erau de la a doua discuţie, prima a avut loc chiar când am părăsit tribuna. Lângă premierul se afla ministrul de Finanţe, moment în care premierul a luat hârtia şi a spus bun asta o lăsăm la o parte, văd că te-ai specializat în dube, vezi că poate te luăm noi cu duba. Am rămas stupefiat de această atitudine a premierului, mai ales că a spus-o pe un ton foarte apăsat, se vedea că era foarte iritat, sfătuindu-mă să îmi văd de alte lucruri. Am revenit în bancă, lângă mine era Eugen Nicolăescu care şi-a dat seama că am avut o altercaţie cu premierul”, a povestit Scutaru versiunea sa asupra incidentului din Camera Deputaţilor.

El susţine că a mai avut o contră verbală cu premierul şi la finalul şedinţei.

„Am mai avut o altercaţie cu premierul şi am cerut precizări pe ideea că inacceptabil un asemenea comportament. Discuţia a continuat într-o manieră absolut penibilă, am văzut că după aceea pe nişte site-uri în care PSD-ul are un grad de control s-a prezentat discuţia ca fiind tu vorbeşti de puşcărie, dar vezi că şi voi îi aveţi pe ai voştri, deci ar fi mai bine să o laşi”, a declarat pentru gândul Scutaru.

Liberalul a ţinut să precizeze că  nu a dorit să facă publică această ameninţare a premierului Ponta deoarece nu are cum să dovedească cele spuse.

„Nu am ieşit atunci, dintr-un lucru foarte simplu, dacă eram a doua puneam să merg cu un coleg care să-mi fie martor. M-am uitat pe imagini, la prima discuţie că el m-a abordat, nu eu l-am abordat pe premier, nu eram decât eu cu el şi doamna ministru, la a doua discuţie s-a nimerit să fiu înconjurat de pesedişti. Am văzut reacţia unui coleg de la PSD care a apărut şi a spus că premierul nu m-a ameninţat, că mi-a spus că nu e bine să se adreseze cu un asemenea ton şi să sugerăm cu puşcăriile unora altora. Mi-am dat seama că nu am niciun martor, era cuvântul meu în faţa cuvântului a zece pesedişti. Dacă ieşeam toţi se jurau pe roşu că nu aşa a fost şi domnul Ponta nu l-a atins cu nicio floare”, a subliniat liderul grupului PNL diin Camera Deputaţilor.

Potrivit acestuia, mai mulţi pesedişti i-au transmis că premierul a avut „o explozie de furie şi că este foarte supărat pe el”.

Întrebat de ce face afirmaţii după atâta timp dacă nu le poate proba, deputatul Scutaru a replicat: „Scuzaţi-mă, ce ar fi fost să mă duc să îl înregistrez cu telefonul , să îl provoc?”

„Eu m-am dus să discut cu Ponta, nu m-am uitat stânga dreapta cine este lângă mine. Dacă aveam ceva în cap luam şi eu doi de la noi martori şi ar fi fost cuvântul unui pesedist contra cuvântului unui alt liberal. Mai era Miron Mitrea care a ieşit împreună cu premierul şi deputatul Tudose. Eu am fost înconjurat numai de pesedişti”, a susţinut Scutaru.

 

Dragnea: Doi mincinoşi

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a sărit în apărarea premierului Ponta, care a fost acuzat de liberali că l-a ameninţat pe deputatul George Scutaru cu închisoarea, spunând că acesta şi Antonescu sunt „doi oameni mincinoşi”, iar „Victor Ponta nu are cheile de la p
uşcărie”.

„Sunt doi oameni mincinoşi, nu pot spune altceva, premierul Ponta nu a ameninţat niciodată şi nu va ameninţa niciodată pe nimeni cu puşcăria. Nu cred că Victor Ponta nu are cheile de la puşcărie. Cum poate să spună că cineva îl ameninţă sau că Victor Ponta ameninţă pe cineva cu puşcăria. De unde până unde are Victor Ponta atribuţii în sensul acesta. Cred altcineva a ameninţat de-a lungul timpului oameni politici şi unele ameninţări chiar sunt puse în practică”, a reacţionat Dragnea, întrebat fiind de acuzele aduse de Crin Antonescu şi George Scutaru premierului Ponta.

El a adăugat că respinge categoric această afirmaţie.

„Cred că sunt foarte puţine întâlniri la care nu am participat şi niciodată Victor Ponta nu a avut o asemenea atitudine, nu numai faţă de scutaru, ci faţă de nimeni, nu poate să aibă asemenea atitudini. E încă un gest disperat să mai culeagă nişte voturi. E păcat, sunt dezamăgit de această evoluţie a discursului celor de la PNL”, a precizat Dragnea.

 

Premierul: Pentru mine este o uriaşă surpriză

Ponta nu a elucidat misterul acestui scandal din Parlament, limitându-se să răspundă ironic la adresa lui Crin Antonescu.

„Un singur comentariu o să fac. Nu mă pot încă obişnui cu faptul că domnul Antonescu merge la domnul Turcescu, eu sunt unul din cei 7,4 milioane de români care am votat în 2012 ca domnul Băsescu să fie demis şi atunci domnul Turcescu spunea că trebuie să fim în închisoare toţi cei 7,4 milioane. Nu mă pot obişnui cu domnul Antonescu schimbând locurile cu domnul Băsescu la Turcescu la emisiune şi folosind acelaşi limbaj”, a fost replica lui Ponta la acuzele aduse de Crin Antonescu şi George Scutaru.

Victor Ponta a adăugat că nu doreşte să „răspundă la absolut nimic din aşa ceva”, adăugând că regretă aceast schimbare „cu totul şi neaşteptată” a liderului PNL.

„Pentru mine este o uriaşă surpriză”, a afirmat premierul Ponta.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments