Sedus şi abandonat de propria verişoară. Un păşcănean a ajuns la disperare după relaţia nepotrivită pe care o are cu ruda sa

0
207
Foto: newspascani.com

Foto: newspascani.com

Poveste de dragoste interzisă. Un bărbat din Paşcani a relatat jurnaliştilor locali despre relaţia nepotrivită în care este implicat de aproximativ 8 ani de zile.

 

Femeia cu care se iubeşte şi a întreţinut raporturi sexuale este chiar verişoara lui. El a prezentat în acest sens şi o serie de imagini explicite, înregistrate în timpul întâlnirilor amoroase. Nu este făcută publică identitatea celor doi, dar jurnaliştii de la newspascani.com amintesc faptul că potrivit articolului 274, alin. I din noul Cod Civil, sunt interzise căsătoriile între rude.”Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad consecutiv”.

 

Una dintre problemele bărbatului este aceea că femeia şi-a bătut joc de el, după ce l-a sedus.

 

„În primăvara anului 2006, vara mea primară, a venit în vacanţă la mine şi a început să mă seducă. La început mă gândeam că doar se joacă, dar insistând am zis … fie! Şi de atunci avem o relaţie de 8 ani de zile”, se arată într-o scrisoare adresată jurnaliştilor newspascani.com.

 

Bărbatul a mai spus reporterilor că a încercat de mai multe ori să rupă relaţia cu ea, dar nu a putut.

 

„Se ţinea scai de mine, apoi am început să pun suflet şi totul a luat-o razna. Am cerut-o în căsătorie, dar îmi turna aceeaşi poveste că nu-i permite religia, părinţii, legea, etc”, mai scrie în scrisoare.

 

Cel care i-a abordat astăzi pe ziariştii păcăneni a mai spus că verişoara lui îl provoca şi în discuţiile de pe internet.

 

„Ne întâlneam pe ascuns, plus că vorbeam zilnic pe internet. Întotdeauna când vorbea cu mine, se îmbrăca sumar şi îşi etala sânii în faţa camerei web. Înregistrările sunt o dovadă în acest sens”, mai susţine bărbatul.

 

Se pare însă că femeia ar fi vrut să pună capăt relaţiei la un moment dat. O dovadă în acest sens fiind cele afirmate în scrisoare de bărbat, care a făcut publică relaţia lor la un grup restrâns de persoane, întrucât femeia nu îi mai răspundea la telefon. A încercat să o caute, dar nimic.  

 

Biserica condamnă asemenea relaţii, între rude. În cazul unor demersuri care aduc atingere integrităţii persoanelor sau familiilor, în acest caz, Poliţia sau Parchetul pot interveni.  

 

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments