Vanda Vlasov, fost prim-vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj, este urmărită penal pentru fals în dosarul în care tatăl său, Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ, este cercetat pentru corupţie.
Vanda Vlasov s-a prezentat miercuri la sediul DNA, unde i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Ea urmează să îşi prezinte apărarea în cauză.
Procurorii DNA o acuză de fals, în sensul că ar fi ar fi instigat o angajată din subordinea sa să redacteze un document din care să reiasă că nu ea a fost desemnată de Mihail Vlasov pentru a da o soluţie favorabilă în cazul în care acesta este acuzat.
Mihail Vlasov a fost arestat preventiv pe 19 martie după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 200.000 de euro de la un om de afaceri. El i-ar fi promis acestuia o soluţie favorabilă într-un dosar la Curtea de Arbitraj, instanţă unde fiica sa, Vanda Vlasov, era prim-vicepreşedinte.
Mihail Vlasov a fost eliberat din arestul preventiv în 25 aprilie, fiindu-i impusă, în schimb, măsura arestului la domiciliul din Iaşi.
(Sursa: digi24.ro)