ULTIMA AROGANȚĂ a „excelenței sale” Mihail Vlasov. Familia fostului șef al CCIR, pe cale de a cumpăra la un preț de doi bani o vilă din curtea Romexpo

0
1080

Cu doar câteva luni înainte că “excelenţa sa” Mihail Vlasov, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, să fie arestat pentru luare de mită, acesta începuse demersurile pentru a cumpăra vila de 250 de metri pătraţi din interiorul Romexpo la un preţ modic.

 

 

Din 2012, Vlasov plăteşte o chirie de 115 euro pe lună pentru casa de peste 250 de metri pătraţi pe care o ocupa, împreună cu fiica sa Ingrid şi familia ei, în Romexpo. Este vorba de casa despre care Centrul de Investigaţii Media relata în urmă cu o lună şi ceva. Conform documentelor pe care vi le prezentăm astăzi, în cei 500 de lei de plată lunar intra şi utilităţile, dar şi curtea de 1.600 de metri pătraţi. Pentru alţi zece cenţi pe metrul pătrat, Vlasov şi familia au închiriat şi o altă parcela de teren de aproape 1.400 de metri pătraţi, ajungând să aibă o curte de 2.900 de metri pătraţi şi o casă de 250 de metri pătraţi pentru o chirie lunară de aproape 250 de euro.

 

Cu toate astea însă, familia Vlasov a mers până acolo încât vrea să cumpere vila de la Romexpo, la un preţ derizoriu pentru valoarea proprietăţii, după ce a obţinut închirierea terenului pe 40 de ani direct de la Camera de Comerţ pe care Mihail Vlasov a condus-o până de curând.

 

Ginerele lui Vlasov, Marian Nedelcu, a început demersurile de cumpărare a vilei din Romexpo când socrul sau era liber, însă le-a continuat şi după arestarea acestuia, ba chiar procesul s-a accelerat. Complicitatea conducerii Romexpo SA în acest caz este evidentă.

 

În prezent, autorităţile nu pot intra în vilă pentru care nu există acte de proprietate şi care nu este înregistrată în cartea funciara. Totuşi, Romexpo SA, proprietarul “exponatului” de lux locuit de familia Vlasov, a fost deja amendata pentru extinderea ilegală a construcţiei, iar familia Vlasov refuza să părăsească vila, invocând diferite înţelegeri cu Romexpo sau Camera de Comerţ.

 

 

Casa “Leda”, scurt istoric

Casa în care stă şi astăzi familia Vlasov a fost construită de firma sătmăreana Leda SA în 1999. Era o casă demontabila pe care firma a asamblat-o pe un teren de 160 de metri pătraţi pus la dispoziţia ei gratuit de Romexpo şi pe care a prezentat-o în premieră la Construct Expo 1999. Conform convenţiei pe care v-o prezentăm mai jos, “casa Leda” a avut, din 1999 până în 2001, statutul de exponat aparţinând firmei sătmărene, după care, din 1 martie 2001, avea să treacă în folosinţă Romexpo.

 

În 28 februarie 2001, atunci când, potrivit convenţiei, proprietarul construcţiei urma să o dea în folosinţă Romexpo, între firma sătmăreană şi administratorul complexului expoziţional se încheie un act adiţional. Conform acestuia, terenul ocupat de casă Leda nu mai era pus gratuit la dispoziţia firmei, ci contra cost. Astfel, în loc să transfere doar dreptul de folosinţă asupra construcţiei, Leda SA cedează Romexpo dreptul de proprietate asupra construcţiei, pentru suma de 50.000 de dolari, suma care se compensează cu valoarea chiriei pentru terenul pe care, iniţial, i l-a pus la dispoziţie gratuit timp de doi ani.

 

Aşadar, în acte, din 1 martie 2001, Romexpo SA devine proprietarul unei “construcții-exponat tip D” amplasate pe un teren de 160 de metri pătraţi în incinta Romexpo. Predarea-primirea construcţiei se face în 1 martie 2001, conform unui proces-verbal obţinut de Centrul de Investigaţii Media.

 

În 11 aprilie, Leda SA emite către Romexpo factura numărul 0424586, în valoare de 1.387.750.000 de lei vechi fără TVA, reprezentând puţin peste cei 50.000 de dolari stabiliţi prin actul adiţional la convenţia iniţială. La 1 martie 2001, un dolar american era cotat la 25.103 lei vechi

 

Tot atunci este emis şi ordinul de compensare, pentru suma totală de 1.651.422.500 de lei vechi, inclusiv TVA.

 

Sursele consultate de Centrul de Investigaţii Media afirma că, la acest moment, casa Leda fusese deja extinsă faţă de dimensiunile ei iniţiale, însă afirmaţia nu poate fi deocamdată susţinută de suficiente documente sau fotografii.

 

În 2012, Mihail Vlasov, care venise la conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României încă de la sfârşitul anului 2007, pleacă din locuinţa RA-APPS pe care o avea închiriată undeva în centrul Bucureştiului şi decide să se mute la Romexpo. El alege casa Leda, care intră într-un amplu proces de extindere şi renovare.

 

Manevrele familiei Vlasov

În 5 septembrie 2012, Kan Style SRL – firma deţinută integral, conform datelor de la Registrul Comerţului, de Marian Nedelcu, soţul lui Ingrid Vlasov – primeşte cu chirie de la Romexpo SA casa Leda, care deja are, la acest moment, o suprafaţă de 251,59 metri pătraţi. Odată cu construcţia, identificată drept “Casa Leda”, firma soţului lui Ingrid Vlasov primeşte, prin contractul de închiriere numărul 647, şi 1.337,41 metri pătraţi de teren. Preţul plătit lunar pentru proprietatea din mijlocul Romexpo este de 500 de lei pe lună pentru casa, în care sunt incluse utilităţile, şi 133,75 euro pe lună pentru o altă suprafaţa de teren de 1.300 de metri pătraţi. Adică undeva la 1.100 de lei pe lună, cu utilităţi incluse, pentru o casă de 251 de metri pătraţi şi o curte de 3.000 de metri pătraţi în cea mai bună zona din România.

 

Contractul este încheiat pe o perioadă de cinci ani, însă prevede posibilitatea prelungirii. Din partea Romexpo, semnatarul contractului a fost directorul general Mariana Suciu.

 

Vlasovii s-au vrut însă proprietari în Romexpo.

 

Deşi plătea o chirie ridicolă pentru o proprietate de lux, familia Vlasov nu a fost mulţumită şi a mers până acolo încât a vrut să cumpere pur şi simplu proprietatea.

 

Primul dintre cei doi paşi ai planului de a intra în posesia casei din mijlocul Romexpo a fost făcut în 12 decembrie 2013, când ginerele lui Mihail Vlasov, Marian Nedelcu, în nume personal, primeşte cu chirie de la Camera de Comerţ şi Industrie a României, condusă de socrul sau, 2.900 de metri pătraţi de teren în Romexpo, pentru 40 de ani. Chiria pentru acest teren este de 290 de euro pe lună, adică aceiaşi zece cenţi pe metru pătrat.

 

Din planul anexat acestui contract, întocmit două zile mai devreme, în 10 decembrie 2013, reiese că terenul dorit era chiar cel din jurul Casei Leda.

 

În aceeaşi zi în care obţine terenul statului pentru 40 de ani, ginerele lui Vlasov da asaltul final: încheie cu Romexpo o promisiune de vânzare-cumpărare pentru casa Leda.

 

Documentul, autentificat în 12 decembrie 2013 la biroul notarial al Vandei Vlasov, prevede că familia Vlasov, prin cumnatul Vandei, Marian Nedelcu, să plătească pentru casa de 250 de metri pătraţi suma de 100.000 de euro, la care se adăugă alţi 24.000 de euro TVA.

 

Preţul “ferm, definitiv, serios şi sincer”, aşa cum este descris în promisiunea de vânzare-cumpărare, este aşadar puţin mai mare decât
dublul sumei la care Romexpo a cumpărat casa Leda în 2001, la dimensiunile ei de atunci, prin compensare de la constructorul Leda SA.

 

Conform promisiunii autentificate de notarul public Vanda Vlasov, cumnatul notarului îi plătise deja reprezentantului Romexpo SA un avans de 10% din preţul convenit, respectiv 12.400 de euro, adică 55.209,76 lei. Prin acelaşi act, Romexpo se obliga totodată şi să rezolve situaţia juridică a imobilului înainte de a-l vinde familiei Vlasov. Tranzacţia nu s-a materializat însă, pentru că, în 10 februarie 2014, Oficiul de Cadastru al Sectorului 1 a respins cererea Romexpo de intabulare a casei Leda.

 

Paradoxal, cel care insistă că tranzacţia să se finalizeze este Romexpo SA, în ciuda preţului modic pe care urma să-l încaseze. Astfel, conform documentelor de la cadastru obţinute de Centrul de Investigaţii Media, în 19 februarie, la câteva zile după ce i-a fost respinsă intabularea casei Leda, Romexpo cere, printr-un reprezentant, o audienţă la registratorul-sef al instituţiei, pentru a clarifica situaţia.

 

Din acest document reiese că, deşi dreptul de proprietate asupra ei a fost tranzacţionat în 2001 între Leda SA şi Romexpo, aceasta construcţie, cunoscută sub numele de “casă Leda”, nu a fost niciodată înscrisă în cartea funciara, “figurând că fără acte de proprietate”.

 

La câteva zile după audienţa, în 25 februarie 2014, însuşi directorul general al Romexpo, Mariana Suciu, depune o cerere de reexaminare a dosarului.

 

A doua zi se deschide un nou dosar, iar în 17 martie 2014, acelaşi Oficiu de Cadastru al Sectorului 1 confirmă legalitatea respingerii precedente.

 

În tot acest timp, Romexpo lucra pentru familia Vlasov şi în ceea ce priveşte racordarea la utilităţi. De exemplu, în 12 martie 2014, Romexpo cere Distrigaz Sud acordul de racordare a casei Leda la reţeaua de gaze, proiect care se materializează fix două săptămâni mai târziu, în 26 martie.

 

Coincidenţă?

În 9 aprilie, în ziua în care Centrul de Investigaţii Media făcea public faptul că familia Vlasov locuieşte într-o casă de pe teritoriul Romexpo, conducerea complexului expoziţional îi transmite ginerelui lui Mihai Vlasov că nu este în măsură să-şi respecte promisiunea de vânzare şi că-i va restitui avansul de 12.400 de euro.

 

Două zile mai târziu, în 11 aprilie, tot sub semnătură directorului Mariana Suciu, Romexpo îl somează pe Nedelcu să plece din casa Leda în cel mult şapte zile, acuzând familia Vlasov că ocupă “fără just titlu” o proprietate a centrului expoziţional. Mai mult, directorul Romexpo îl ameninţă pe Nedelcu şi-i spune că nu-i va restitui integral avansul, ci îi va reţine “contravaloarea folosinţei imobilului Casa Leda”.

 

La aceste două adrese ale Romexpo, Nedelcu răspunde halucinant: în 5 mai 2014, ginerele lui Vlasov, anunţa nu doar că refuză să părăsească imobilul, ci că îl ocupa în baza promisiunii de vânzare-cumpărare. Mai mult, el îi atenţionează pe reprezentanţii Romexpo că nu au dreptul să intre pe acea proprietate pentru că terenul care o înconjoară i-a fost închiriat de Cameră de Comerţ şi Industrie a României până în 2053.

 

În încheierea documentului transmis Romexpo, ginerele “excelenţei sale” Vlasov le cere celor din Romexpo să fixeze un termen la care să semneze contractul de vânzare-cumpărare pentru casa Leda.

 

Autorităţile?

După anchetă Centrului de Investigaţii Media de luna trecută, Poliţia Locală a Sectorului 1 s-a autosesizat şi a mers, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Inspecţie, să verifice situaţia juridică a imobilului şi să descâlcească situaţia. Poliţiştii locali nu au putut intra în casa Leda, la fel cum nici reprezentanţii Romexpo nu o pot face. Au putut constata însă că nimic din ceea ce este ridicat pe acel teren – casa Leda, gardul cu care este înconjurată proprietatea, două anexe, adică un garaj şi o “dependinţă locuibilă”, ambele în suprafaţa de 70 de metri pătraţi, precum şi racordarea la utilităţi a construcţiei s-au făcut fără vreo autorizaţie.

 

În aceste condiţii, autoritatea locală a amendat cu 20.000 de lei Romexpo SA,  administratorul terenului şi proprietarul construcţiilor ilegale, pentru neregulile privind construcţia şi extinderea fără autorizaţie a casei Leda. Mai mult, inspectorii au cerut Romexpo SĂ să dărâme construcţiile ilegale până în 1 iulie 2014.

 

Procedură este însă una extrem de greoaie în acest caz. Experţii consultaţi de Centrul de Investigaţii Media au explicat că, potrivit legii, în cazul în care Romexpo nu dărâma tot ce înseamnă astăzi casa Leda ocupată de familia Vlasov, urmează un proces în urma căruia ar putea fi obligaţi să obţină autorizaţia de construcţie, lucru nu imposibil având în vedere legislaţia în materie.

 

Centrul de Investigaţii Media a încercat să ia legătura cu familia Ingrid Vlasov – Marian Nedelcu, pentru a afla de la aceştia dacă, din 5 mai, de la ultima scrisoare către Romexpo, au mai primit vreun document referitor la casa Leda. Ingrid Vlasov a refuzat să discute acest subiect, invocând faptul că “este o chestiune personală pe care nu o discuta cu străinii”, după care ne-a închis telefonul. Soţul ei, fostul model Marian Nedelcu, a făcut la fel: a închis telefonul imediat după ce a auzit cine-l caută.

 

Timp de aproximativ o lună, Centrul de Investigaţii Media a făcut multiple demersuri pentru a intra în legătură cu domnul Sorin Vornic, preşedintele Consiliului de Administraţie al Romexpo SA, însă de fiecare dată secretara să ne-a transmis că nu este disponibil. Aşadar nici din partea Romexpo SĂ nu am putut afla nicio informaţie privind casa Leda şi dacă vânzarea ei către familia Vlasov s-a parafat sau nu.

 

Nici cei de la Camera de Comerţ şi Industrie a României nu au dat curs solicitării Centrului de Investigaţii Media pentru o discuţie lămuritoare pe acest subiect.

 

Centrul de Investigaţii Media va sesiza autorităţile în legătură cu aces caz, pentru a stabili dacă vreuna dintre persoanele şi entităţile implicate în odiseea casei Leda se face vinovată de vreo faptă penală.

 

 

(Sursa: investigatiimedia.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments