Procurorii ieşeni au trimis în judecată un bărbat de 42 de ani acuzat că şi-a ucis soţia după ce a înjunghiat-o. Ieşeanul a încercat apoi să se sinucidă.
Anchetatorii ieşeni susţin că bărbatul, Costel Rusu, de 42 de ani, a comis fapta în ziua de 1 aprilie. “Inculpatul a lovit-o pe soţia sa Rusu Claudia cu cuţitul, de mai multe ori în zona toracică, producându-i leziuni care au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie”, spun anchetatorii.
Soţii Rusu s-au despărţit în luna mai 2013, victima plecând împreună cu copiii rezultaţi din căsătorie, să locuiască cu mama ei. Nemulţumit de faptul că nu mai putea să aibă contacte cu copiii, pe 1 aprilie, după ce a consumat un litru de vin, Rusu s-a înarmat cu un cuţit şi s-a deplasat la locuinţa victimei.
“Inculpatul a insultat şi ameninţat victima, apoi a lovit-o cu cuţitul în zona toracică. Deşi a încercat să se apere, Rusu Claudia a mai primit şi alte lovituri în abdomen şi în coapsa stângă. La intervenţia verbală a vecinilor, inculpatul a plecat la locuinţa sa unde a încercat să se sinucidă prin spânzurare. Din cauza greutăţii însă, laţul confecţionat s-a rupt. Martorii oculari la agresiune au sesizat organele de poliţie. Inculpatul a fost reţinut la data de 10.04.2014”, au menţionat procurorii.
(Sursa: adevarul.ro)