Victor Ponta îl ameninţă pe Traian Băsescu cu o nouă suspendare

0
49

 

 

Victor Ponta aduce în discuţie o nouă suspendare a preşedintelui, dacă CCR va decide că Traian Băsescu a încălcat prevederile constituţionale prin faptul că a apărut îmbrăcat într-un tricou cu Partidul Mişcarea Populară.
 

Premierul Victor Ponta l-a ameninţat pe Traian Băsescu cu o nouă suspendare, dacă pe 21 mai, Curtea Constituţională va decide că, prin faptul că s-a fotografiat îmbrăcat într-un tricou cu PMP, a încălcat prevederile legii fundamentale.

”Dacă CCR pe 21 mai va decide ce cred eu că e de bun simţ şi constituţional, anume că preşedintele României nu are voie să facă campanie electorală, să participe activ, iar după această decizie Traian Băsescu continuă să facă campanie electorală, a doua zi evident că vom depune cererea de suspendare. Este esenţial ce va decide CCR pe 21 mai şi dacă Traian Băsescu respectă decizia. Vă garantez nu doar că-l suspendăm, ci şi partenerii europeni vor spune <ce faci, e o decizie a CCR şi tu nu o respecţi? >, vă asigur că nu-l va apăra absolut nimeni. Nu am niciun fel de ezitare să propun în cadrul grupurilor suspendarea lui”, a declarat Victor Ponta, la Antena 3.

 

Mai mult, el a dat ca exemplu alţi şefi de state europene care nu au fost văzuţi făcând campanie electorală.

”Decizia CCR va decide nişte standarde pentru viitorii preşedinţi.  E un atac la prestigiu. V-o imaginaţi pe Regina Angliei, de exemplu, mergând cu un tricou cu <votaţi-I pe laburişti sau pe conservatori>? Sau pe orice şef de stat din Europa, pe Regele Spaniei, preşedintele Germaniei?”, a adăugat Ponta.

Cu toate acestea, primul ministru s-a arătat încântat de demersurile preşedintelui în favoarea Partidului Mişcării Populare.

 

”Într-un sens strict cinic politic, mie îmi place să-l văd pe Traian Băsescu cu Elena Udrea, că umblă prin ţară, că aşa le aminteşte oamenilor cine le-a făcut rău. Sunteme extrem de sătuli, dar nu cumva să uităm, să ne aducem aminte”, a mai spus premierul.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments