Extinderea intravilanului cu 15 la sută, noi pasaje subetrane şi supraterane, spaţii pentru birouri, un nou regim de înălţime. Acestea sunt printre cele mai importate aspecte prezentate în noul Plan Urbanistic General (PUG) al oraşului.
PUG-ul va putea intra în vigoare după o dezbatere publică şi după ce va fi votat în Consiliul Local.
Prin noul PUG al municipiului, regimul de înălţime al clădirilor va fi majorat cu cel puţin două niveluri, clădirile din zona centrală urmând să aibă funcţiuni şi aspect compatibile cu monumentele istorice din preajmă. Zonele Cicoarei şi Viticultori vor fi urbanizate. Propunerea iniţială a consultanţilor a fost ca întreg centrul istoric al Iaşului să devină pietonal, circulaţia auto urmând să se facă pe un inel de aproximativ 6 km lungime.
{youtube}_IVoco3Nzq4{/youtube}
Realizarea inelului în jurul centrului istoric a rămas însă doar în stadiu de propunere, dorindu-se extinderea treptată a pietonalului şi nu pe întreaga suprafaţă a centrului istoric. Pentru a permite extinderea pietonalului la întregul bulevard Ştefan cel Mare se intenţionează realizarea unei artere care să preia traficul dinspre Copou. Aceasta ar urma traseul strada Gându – Horia – Crişan – colonel Langa – Sf. Andrei. Din cauza lăţimii reduse a arterelor şi a clădirilor din apropiere, artera ar trebui să aibă sens unic.
Un pasaj aerian ar urma să fie construit însă pentru a lega Copoul de Gară. De pe strada Muzicescu, pasajul ar realiza o buclă în jurul Oficiului Comerţului, pentru a intra apoi pe strada Arcu. Pasajul ar fluidiza parţial traficul în zona centrală a municipiului. Un alt pasaj ar urma să fie construit în prelungirea bulevardului Independenţei, spre viitorul rond din Baş Ceauş. Fostele zone industriale ale Iaşului ar urma să fie transformate în zone comerciale şi rezidenţiale.
(Sursa: iasitvlife.ro)