La mai bine de trei ani de la începutul războiului, Siria pare încă departe de a-și soluționa problemele. Activiștii opoziției din această țară au publicat noi imagini cu un atac cu clor despre care s-a spus că a fost lansat de forțele loiale președintelui Bashar al-Assad.
Imaginile au fost surprinse într-un sat din din provincia Hama și arată cum copii și adulți se chinuie să nu inhaleze gazul aruncat din elicoptere de militarii fideli regimului de la Damasc.
Potrivit insurgenților, atacurile cu clor asupra acestei regiuni au loc de aproximativ două luni. Dar oamenii lui Assad neagă orice acuzație.
Conducerea de la Damasc este încă implicată în procesul de distrugere a armelor sale chimice. Siria nu a declarat că ar dispune de stocuri de clor atunci când a întocmit lista arsenalului său chimic.
(Sursa: deschide.md)