O femeie de 74 de ani din suburbia Blăgești a municipiului Pașcani și-a găsit sfârșitul luni dimineață, în urma unui accident ce a avut loc în jurul orelor 07.10. Un microbuz aparținând firmei Intertrans Company, care circula pe ruta Tg. Neamț – Iași, în care se aflau 16 persoane a fost implicat și el în evenimentul rutier.
Maria Iacobescu plecase să ducă vacile la păscut pe un teren din spatele serelor din Blăgești. În momentul în care a intenționat să traverseze șoseaua ocolitoare, atât ea cât și cele două animale au fost lovite de microbuz. Animalele au decedat pe loc, în timp ce femeia și-a dat ultima suflare în brațele medicilor de la Serviciul de Ambulanță Pașcani. Aceștia au resuscitat-o preț de 30 de minute pentru a o readuce la viață, dar lovitura la cap i-a fost fatală femeii.
Șoferul microbuzului a declarat reporterilor newspascani.com că a făcut tot ce este posibil pentru a evita impactul, dar nu a mai putut face nimic. Potrivit lui, femeia mergea între cele două animale, atunci când a traversat drumul.
În urma primelor verificări polițiștii de la Biroul Rutier au identificat o urmă de frânare de 34 de metri. Ancheta lor va stabili cu exactitate cauzele care au stat la baza acestui accident rutier.
(Sursa: newspascani.com)