Primii bani europeni pentru Aeroport ar putea ajunge la Iaşi peste o lună. Comisia JASPERS va lua în discuţie, miercuri, proiectul înaintat de Consiliul Judeţean.
„Săptămâna trecută, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial – Transporturi a finalizat evaluarea tehnico-economică a proiectului. Practic, a fost disecat pe toate părţile, după ce fusese declarat eligibil în februarie. A fost dusă o corespondenţă cu AMPOS-T, dar nu au apărut modificări importante. Proiectul a plecat la JASPERS, care va redacta raportul final de evaluare“, a declarat pentru Ziarul de Iași directorul Aeroportului, Marius Bodea.
Dacă proiectul va fi avizat favorabil de către JASPERS, el va fi înaintat Ministerului Transporturilor, care îl va trimite pentru aprobarea finală Comisiei Europene. CE urmează să se pronunţe în decurs de două săptămâni, după care Ministerul Transporturilor va emite un ordin pentru aprobarea cheltuielilor implicate de proiect. Aceasta ar fi ultima etapă de parcurs înaintea semnării contractului de finanţare a proiectului.
JASPERS este un parteneriat între Comisia Europeană şi trei instituţii bancare, reprezentând un instrument de asistenţă tehnică pentru statele care au aderat la UE după 2004. Prin intermediul JASPERS, statelor membre li se oferă sprijin pentru realizarea de proiecte majore ce urmează să fie cofinanţate din fondurile UE. Practic, JASPERS funcţionează ca un filtru suplimentar, care avizează sau respinge un proiect înainte ca acesta să primească eventuala aprobare a CE.
Proiectul înaintat spre aprobare de către CJ are o valoare totală de 57,5 milioane euro, fiind prevăzută construirea noii piste, extinderea platformei de parcare a aeronavelor şi construirea unui nou terminal de pasageri. Banii recuperaţi ar urma să fie utilizaţi pentru reabilitarea spitalelor din subordinea CJ şi a drumurilor judeţene. Conform precizărilor lui Bodea, lucrările la şantierul noii piste de la Aeroport se desfăşoară în ritmul stabilit prin graficul de lucrări. Până acum, lucrările au fost realizate în proporţie de 40%, fiind făcute plăţi în valoare de aproximativ 10 milioane euro.
„Se lucrează în continuare la terasamente şi balizaj. A fost montată uzina electrică, a fost adusă uzina electrică. Sperăm să plouă mai puţin în perioada următoare, pentru că precipitaţiile întârzie lucrările la terasamente“, a spus Bodea.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)