A furat peste 700 de mii de lei din banii adunaţi din taxe. Din 2009 pâna anul trecut, un agent fiscal din județul Vaslui a încasat taxe și impozite de la localnicii din orașul Negrești, dar banii nu îi vira în conturile primăriei, ci în buzunarul propriu, relatează Digi 24.
Timp de 5 ani, funcționarul a lucrat cu chitanțiere false, iar oamenii nu și-au dat seama că banii pe care îi lăsau la ghișeu aveau să fie folosiți de acesta. Totul a ieșit la iveală anul trecut, în urma unui control al Curții de Conturi, care a vrut să vadă de ce procentul de încasare a taxelor și impozitelor publice este scăzut. La verificări a reieșit că oamenii care plătiseră dările la stat figurau în actele primăriei Negrești ca datornici.
Cei 700 de mii de lei ar fi ajuns pentru plata salariilor timp de 4 luni, sau pentru asfaltarea a două străzi mari, susține primarul orașului Negrești, Vasile Voicu.
Agentul fiscal, care între timp şi-a dat demisia, este cercetat penal pentru delapidare, fals şi uz de fals în înscrisuri. El riscă de la 2 până la 7 ani de închisoare. Cercetată de procurori este și o colegă de serviciu, acuzată că a încasat, fără să vireze în contul primăriei, 200 de mii de lei, mai scrie sursa citată.
(Sursa: digi24.ro)