Avocat din Iași, fost executor judecătoresc, condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare pentru că a executat ilegal Primăria de 130.000 de euro

0
153

Curtea de Apel Bacău a decis vineri, 13 iunie, să-l condamne la 5 ani şi 3 luni de închisoare cu executare pe fostul executor judecătoresc Dan Călin Pipernea, actual avocat în Baroul Iaşi.

 

Alături de Pipernea, judecătorii din Bacău au mai condamnat-o pe Viorela Lăcătuşu la 2 ani şi o lună de închisoare cu suspendare şi pe Petru Hasmuţachi la 6 luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi l-au trimis în judecată pe Călin Dan Pipernea, executor judecătoresc la data comiterii faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, două fapte de fals intelectual şi instigare la fals intelectual, precum şi pentru două fapte de spălare de bani, în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie.

 

Alături de acesta sunt judecaţi Cătălina Viorela Lăcătuşu, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial şi spălare de bani, în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie, în formă continuată, soţul acesteia, Codrin Lăcătuşu, pentru complicitate la fals intelectual şi Petru Hasmaţuchi, pentru fals intelectual, arată Adevărul.

 

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Iaşi, dar a fost scos de pe rol în 26 septembrie, cauza fiind trimisă spre soluţionare la Curtea de Apel Bacău.

 

Procurorii au arătat, în actul de inculpare trimis instanţei, că în 2011, Dan Pipernea, în calitate de executor judecătoresc, a pus în aplicare, cu rea-credinţă, procedura de executare silită a unei decizii judecătoreşti, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi, cu încălcarea prevederilor legale în acest domeniu.

 

În baza acestei hotărâri judecătoreşti, Curtea de Apel Iaşi a stabilit dreptul Viorelei Lăcătuşu la măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafaţă de 1.526,29 metri pătraţi, în municipiul Iaşi, ca urmare a confiscării acelui teren de către regimul comunist.

 

Pipernea a demarat procedura de executare silită a acestei hotărâri judecătoreşti, deşi decizia nu impunea plata unei sume de bani în sarcina Primăriei Iaşi, ci stabilea doar dreptul la despăgubiri din partea statului român. Potrivit legii, acest drept putea fi realizat numai printr-o procedură care era de competenţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Procedura era în derulare în momentul demarării executării silite şi Pipernea ştia despre aceasta, au notat procurorii în documentul citat.

 

Procurorii îl mai acuză pe Dan Pipernea că ar fi stabilit, cu titlu de „onorariu de succes”, încasarea unei sume de bani mult mai mari decât cea prevăzută legal, iar apoi şi-ar fi însuşit suma totală de 468.984 de lei, din care a restituit, ulterior, o parte.

 

Primăria Municipiului Iaşi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu 561.561 de lei, bani de pe care Curtea de Apel a decis ca inculpaţii să-i restituie.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments