Pe malul apei, unul se plictisise de baia de soare şi de prea mult bine şi începu să bată câmpii cu politica: că cine e Dreapta, că toată România e de Stânga, toţi sunt populişti, toţi vor să sugă de la stat, unde-s, domnule, oamenii de Dreapta? Ne-am uitat iritaţi la el, ni se aplecă de discuţie, şi i-am spus apăsat, ca să-l facem să tacă: nu există doctrine, nu căuta răspunsuri savante, există doar clanuri trans-partinice care fac din politică o afacere ca oricare alta.
Tipul are ceva afinităţi PMP-iste şi ne-ar fi făcut să pierdem două ore explicându-ne ce ar trebui făcut şi, apoi, încă vreo doi ani până să vină, de la sine, dezamăgirea şi să fluierăm a pagubă. Scuteşte-ne, i-am spus, avem 40 de ani şi ni se urcă sângele în cap.
Printre altele, mă distrează că soţii, soţiile, fraţii şi cumnaţii liderilor politici locali, de la toate partidele, lucrează la stat. O fericită potrivire a astrelor îi face pe toţi să fie cei mai competenţi oameni pentru posturile pe care le ocupă, iar instituţiile care i-au primit îi aşteptau de mult timp pentru a putea fi salvate. Asta face ca grosul clasei politice (dintre care 750 sunt parlamentari şi alte câteva mii ocupă dregătorii publice importante) să fie dependent de stat, chiar dacă oficial afirmă că fac dreapta, stânga, centru-stânga etc. Asta face ca mii de posturi să se elibereze anual din instituţii şi mii de alte nume să vină să le ocupe, dând şpagă. Un post de toată jena costă 2.000-3.000 de euro, astfel că înlocuirea unui contigent de 200-300 de funcţionari, pe o singură direcţie dintr-un judeţ înseamnă o afacere de 600.000 de euro. Vi se pare aiuritor, aţi rămas fără respiraţie? Mai gândiţi-vă! Asta e una dintre cele mai mari afaceri la nivelul partidelor politice şi e controlată cu mână de fier după regulile mafiote. Colectările din afacerea angajărilor sunt similare normelor impuse dealerilor de cocaină din California.
Asta face să avem câte 2.000 de angajaţi la direcţii judeţene de care habar n-ai cu ce se ocupă. Vorbeam recent cu un lider politic local despre numărul prea mare de oameni şi salariile lor prea mici, de această nivelare neproductivă, care consumă resurse imense cu rezultat zero. „Aşa-i legea. Dacă dau afară 60 de oameni, trebuie să angajez 60 de oameni”, spune sec. De ce să nu păstrezi 50 de funcţionari, din 150, cu salarii triple şi cu performanţe reale? „Nu ai voie, legea spune 1.400 de lei, atât îi dai, poate fi ăla şi un geniu, nu-i dai mai mult”, vine explicaţia. Şi atunci, îl întreb, de ce nu luptaţi pentru schimbarea legilor, de ce nu radeţi temelia acestui sistem anacronic, care trage clar România înapoi? „Pentru că nu există voinţă, pentru că nimeni din Parlament nu vrea să schimbe real ceva. Iar eu nu vreau să salvez acum toată România, eu vrea să mă ocup de proiectele mele”.
Apoi a schimbat subiectul şi mi-a vorbit cum o să atragă fonduri şi o să cheltuie milioane şi milioane de euro pe proiecte uriaşe. Pentru că toţi, cu soţii, fii, cumnaţi şi surori, sunt angrenaţi în aparatul de stat şi toţi vor să cheltuie. Nimeni nu vrea să schimbe.
