Prezent la Festivalul Internațional al Educației (FIE) grupul Orfeón Universitario de Puebla a dorit să ofere un concert pro bono Universității „Petre Andrei” din Iași în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat prezenței lor în Iași, prin oferirea de cazare la căminul universității.
Grupul Orfeón Universitario de Puebla a fost fondat în 1987, la inițiativa Arhiepiscopului Dr. Rosendo Huesca y Pacheco, de către dirijorul și compozitorul José Antonio Rincón, ca un ansamblu al Facultății de Arte a Universității Autonome din Puebla, Mexico și reunește căntăreți profesioniști și studenți ai universității. Au avut turnee in țările Americii Latine, dar și în Europa, în Franța, Grecia, Canada, Cehia, Germania și acum în România. Fondatorul corului este compozitorul și dirijorul José Antonio Rincón, licențiat al Universității Naționale din Columbia și masterat în dirijat de cor la Queens College, New York.
Microconcertul a fost prezentat de Prof.univ.dr. Nicolae Gâscă, de la Universitatea de Arte „George Enescu”, iar în final, rectorul UPA din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea, a mulțumit grupului pentru spectacolul oferit și le-a transmit mult succes echipei de fotbal a Mexicului la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia.