Coreea de Nord şi-a dezvăluit noua armă. "Aşteaptă doar ordinul comandantului suprem"

0
74

 

 

Coreea de Nord a anunţat vineri un „progres semnificativ” în capacitatea sa de apărare, după testarea unei rachete tactice de înaltă precizie, ca răspuns la tiruri de antrenament efectuate de către Coreea de Sud la frontiera dintre cele două state, relatează AFP, citat de gândul.
 

Această rachetă „de vârf’ a „fost dezvoltată sub controlul personal al (liderului nord coreean) Kim Jong-un”, care a asistat la test, potrivit agenţiei oficiale KCNA.

Din câte se ştie, Coreea de Nord nu deţine un arsenal de rachete tactice ghidate, dar o analiză a unui film de propagandă recent sugerează că Phenianul ar fi putut achiziţiona o variantă a unei rachete de croazieră antinave de fabricaţie rusă, de tip KH-35.

 

KCNA nu a precizat data efectuării noului test de rachetă, dar anunţul coincide cu trei tiruri de proiectile cu rază scurtă de acţiune, în Marea Japoniei (sau Marea de Est, cum este numită de către coreeni), pe care Coreea de Sud le-a efectuat joi.

Rodong Sinmun, organul oficial de presă al partidului unic nord-coreean, a publicat vineri fotografii de la testul tactic efectuat în prezenţa lui Kim Jong-un, în opinia căruia racheta consolidează forţa unui atac „preventiv” al ţării.

 

Regimul nord-coreean a denunţat joi în termeni dramatici, aşa cum procedează de obicei, exerciţiile cu muniţie reală efectuate de către Coreea de Sud în apropierea frontierei comune, la Marea Galbenă.

Aceste exerciţii constituie o „provocare iresponsabilă”, a apreciat armata citată de KCNA, adăugând că unităţi nord-coreene de luptă sunt pregătite să lanseze o „lovitură devastatoare” ca represalii. „Ele aşteaptă doar ordinul comandantului suprem”, a subliniat armata.

Potrivit unor experţi, Coreea de Nord caută să amplifice tensiunile din peninsulă înaintea vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping în Coreea de Sud programate pentru săptămâna viitoare.

 

În opinia lui Yun Duk-min, un specialist de la Seul în probleme de Securitate Naţională, dezvoltarea unei rachete tactice de către Phenian ar reprezenta, în cazul în care se dovedeşte adevărată, „o ameninţare militară manifestă” la adresa Coreei de Sud şi bazelor americane de pe teritoriul sud-coreean.

La începutul lui mai, imagini prin satelit, analizate de către Institutul Americano-Coreean din cadrul Universităţii Johns-Hopkins, au dezvăluit că Phenianul a testat un sistem de propulsie pentru una sau mai multe rachete balistice de tip intercontinental (ICBM).

 

Coreea de Nord şi-a multiplicat în ultima perioadă tirurile de testare a unor rachete, pe mare, şi pare că a avansat foarte mult în pregătirile în vederea efectuării celui de-al patrulea test nuclear la principalul poligon de experimente atomice de la Punggye-ri.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments