Când vine vorba de încărcarea bateriei, fiecare dintre noi a auzit minimum cinci reguli de la diverşi “experţi”. În realitate, multe dintre ele sunt doar mituri.
1. Nu ar trebui să foloseşti telefonul în timp ce se încarcă
Poţi vorbi liniştit la telefon sau chiar te poţi juca pe el, te asigurăm că nici el, nici tu, nu veţi păţi nimic. Unii oameni se tem că folosirea lui în timp ce se încarcă va reduce viaţa bateriei – ceea ce este, însă, fals.
2. Nu ar trebui să îl laşi la încărcat peste noapte
Odată ce bateria s-a încărcat în proporţie de 100%, procesul se va opri de la sine. Asta înseamnă că nu ai motive să te îngrijorezi că telefonul tău va fi “asaltat” de curent electric pe parcursul întregii nopţi.
3. Nu e nevoie să îţi închizi telefonul niciodată
Ba da, chiar e. Dacă observi că viaţa bateriei tale e la fel de lungă ca cea a personajelor din Game of Thrones, atunci ai putea să încerci ca, măcar o dată sau de două ori pe săptămână, să îl ţii închis. De preferat noaptea, atunci când oricum nu îl foloseşti.
4. Nu trebuie să îţi încarci telefonul decât atunci când e complet descărcat
Nu, nu e nevoie să îl păzeşti în momentul în care a ajuns la 10% pentru a prinde momentul în care s-a descărcat de tot. Bateria ta nu va păţi absolut nimic dacă o încarci zilnic, indiferent cât de mult mai avea până să se descarce complet.
5. Nu trebuie să foloseşti decât încărcătoare “de firmă”
Multă lume este convinsă că e obligatoriu să foloseşti numai încărcătorul original pe care l-ai primit odată cu achiziţionarea telefonului. Sigur, ar fi ideal dacă ai reuşi, însă unul universal e aproape la fel de eficient (şi mult mai ieftin).
(Sursa: gq.ro)