Noua configuraţie a Parlamentului European ar putea schimba modul în care UE ne influenţează vieţile. Sau, dimpotrivă, evoluţia Uniunii ar putea îngheţa pentru jumătate de deceniu.
Favorizarea IMM-urilor, start-up-urilor şi a investiţiilor private, toate urmând să ducă la creştere economică şi la apariţia a noi locuri de muncă, crearea unei pieţe europene a energiei, care să ofere preţuri scăzute reducând în acelaşi timp poluarea, dar şi încurajarea unei economii de piaţă sociale, care să servească oamenii şi nu invers, toate sunt promisiuni din programul electoral al Partidului Popular European (PPE), recentul câştigător al alegerilor pentru Parlamentul European.
Platforma PPE a mai pus accentul pe asigurarea dreptului la liberă circulaţie, însă descurajând turismul social, dar şi pe întărirea controlului la frontierele externe şi limitarea imigraţiei sau pe lupta cu crima organizată. Popularii s-au angajat, de asemenea, să aibă o atitudine mai prudentă faţă de extinderea Uniunii Europene, să continue acţiunile pentru răspândirea democraţiei în zonele învecinate ori pentru întărirea parteneriatului transatlantic.
În colţul opus
Programul electoral al grupului politic de pe locul doi, cel al socialiştilor, punea accentul pe aspecte considerabil diferite. Astfel, ei promiteau să creeze mai multe locuri de muncă, prin introducerea unei politici de re-industrializare bazată pe inovaţie, dar şi să dea un impuls economiei prin încetarea programelor de austeritate, acordarea unui control mai strict asupra deciziilor de tip bailout parlamentelor european şi naţionale, dar şi prin desfiinţarea paradisurilor fiscale de pe teritoriul UE. Reprezentanţii stângii doreau, de asemenea, să intervină în sectorul financiar, prin plafonarea bonusurilor bancherilor, separarea băncilor comerciale de cele de investiţii, implementarea unei „uniuni bancare robuste“ şi a unei agenţii de rating europene independente, dar şi introducerea taxei pe tranzacţii financiare.
Socialiştii susţineau, de asemenea, o creştere a gradului de protecţie socială, prin majorarea finanţării proiectului Garanţia pentru tineret (conform căruia orice tânăr sub 25 de ani –indiferent dacă s-a înregistrat sau nu ca șomer– primește o ofertă de calitate, constând într-un contract de muncă, ucenicie sau stagiu ori într-un curs de formare continuă, în termen de patru luni de la terminarea studiilor sau de la pierderea locului de muncă) sau prin introducerea unor salarii minime pe economie „decente“ (prin lege sau prin negociere colectivă). Tot partidele de stânga promiteau să renunţe la tăierile de cheltuieli având legătură cu sănătatea, educaţia şi spaţiul locativ şi să continue investiţiile în energie verde, astfel încât să se asigure un acces minimal la energie pentru fiecare locuitor. Nu în ultimul rând, ele doreau reguli mai stricte privind protecţia consumatorilor şi a mediului, întărirea garanţiilor privind libertartea de mişcare în interiorul UE şi continuarea extinderii Uniunii.
Negociere perpetuă
Cum avantajul popularilor este de doar 23 mandate (respectiv 3% din locurile de europarlamentar) şi cum chiar şi în alianţă cu liberal-democraţii (ALDE) şi conservator-reformiştii (ECR) aceştia nu vor reuşi să aibă majoritatea în PE, ajungând la numai 43% din voturi, câştigătorii se află în faţa unei dileme: ori vor atrage de partea lor europarlamentari din zona partidelor eurosceptice sau chiar eurofobe (UKIP, Frontul Naţional, Liga Nordului etc.), ori vor negocia la sânge cu socialiştii susţinerea pentru fiecare proiect.
„Parlamentul European este un sistem al compromisului, unde fiecare încearcă să-i convingă pe colegi să voteze pentru un proiect sau altul“, explică analistul politic Cristian Pârvulescu. Altfel spus, cel mai probabil vom asista în următorii ani la o continuă negociere între familiile politice şi, ca întotdeauna, între membrii aceleiaşi familii.
Rol minor
Care va fi poziţia europarlamentarilor români? Ca de obicei, doar câţiva dintre ei vor fi cu adevărat activi şi se vor implica, obţinând poziţii importante, cum ar fi cea de raportor. Cel mai probabil, în frunte se va situa în continuare Monica Macovei. Restul, mai ales cei noi, vor avea probleme în a se impune, crede Pârvulescu, subliniind că PSD va avea totuşi un avantaj prin numărul de reprezentanţi trimişi la Strasbourg (16, respectiv 8% din grupul socialiştilor sau mai mult decât numărul total de mandate alocat unor ţări ca Danemarca, Finlanda, Irlanda sau Slovacia).
El mai spune că nu doar reprezentanţii noştri în PE trebuie criticaţi, ci şi politicienii şi demnitarii de la Bucureşti, care nu luptă cum trebuie pentru interesele României în UE: „Dacă, de exemplu, vrei să introduci într-o directivă o chestiune regională, poţi acţiona nu doar în Parlamentul European, ci şi în Comitetul Economic şi Social sau în Comitetul Regiunilor. Alte state acţionează concertat asupra acestor trei instituţii, însă noi nu o facem.“
Nici nu e de mirare, având în vedere că au fost cazuri în care eurodeputaţii români nu numai că nu au tras pentru interesul naţional, ci chiar au luat poziţie împotriva liniei oficiale de la Bucureşti. Şi asta în chestiuni extrem de delicate. În aprilie 2012, de exemplu, 17 europarlamentari români (în special social-democraţi şi liberali) au votat în favoarea unei rezoluţii prin care li se cerea celor cinci ţări din UE care nu recunosc Kosovo să renunţe la poziţia lor. Este ştiut că România se află printre cei care nu au admis oficial existenţa statului cu capitala la Priştina, din motive care ţin atât de Ţinutul Secuiesc, cât şi de Transnistria.
Speranţe zero
Experienţa ultimilor şapte ani nu-i entuziasmează prea mult nici pe antreprenorii români. Ei spun că reprezentanţii noştri la Strasbourg nu au fost prea eficienţi în a promova interesele economiei autohtone. Sau în a comunica în ţară modul în care fac acest lucru. „Din păcate, ştim foarte puţine despre ce se întâmplă în realitate la Parlamentul European şi despre rolul jucat de aleşii românilor în acceptarea sau blocarea unor iniţiative ale Comisiei Europene. Poziţiile lor, indiferent dacă sunt benefice sau dăunătoare pentru mediul de afaceri local, nu stârnesc nicio dezbatere pe plan local“, spune secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. El dă ca exemplu ţintele de reducere a gradului de poluare, din ce în ce mai ambiţioase, care afectează nivelul de competitivitate al industriei locale, dar care par că nu-i intereseaz
ă pe politicienii autohtoni. Şi agricultorii sunt nemulţumiţi de cei pe care i-am trimis la Strasbourg. „Niciunul dintre noii parlamentari nu are vreo legătură cu agricultura. Aşa că iar vom fi reprezentaţi acolo de oameni care habar nu au cu ce se mănâncă domeniul şi care, în loc să facă lobby pentru fermierii de acasă, vor accepta tot ce li se propune“, consideră Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). El dă ca exemplu deciziile UE privind tratamentul seminţelor sau soia modificată genetic, unde, deşi ar fi putut fi negociate anumite derogări pentru România, acest lucru nu s-a întâmplat.
Situaţia a fost sintetizată de un om de afaceri timişorean, proprietarul unui grup de firme de construcţii: „Cum nu ne bazăm nici pe cei de la Bucureşti pentru a ajuta economia, ci doar le cerem să nu ia prea multe măsuri care să o distrugă, aşa nu ne punem prea mari speranţe nici în cei pe care i-am trimis în Parlamentul European.“ El crede că, deşi europarlamentarii noştri ar trebui să aibă un rol mai important numai şi prin faptul că reprezintă al şaptelea grup naţional din punctul de vedere al mărimii, lipsa de competenţe sau dezinteresul va face ca poziţia României în chestiuni economice să nu se audă aproape deloc la Strasbourg.
32 de europarlamentari trimite România la Strasbourg – cât Danemarca, Irlanda şi Slovenia la un loc. Ne aflăm pe locul şapte în UE din acest punct de vedere.
(Sursa: capital.ro)
