UPDATE. Reacția PNL la dezertările din partid. Fantoma USL bântuie filiala ieșeană a PNL

0
116

UPDATE. Reacția PNL la dezertările din partid

 

Reprezentanţii PNL Iaşi au reacţionat după ce Victor Chirilă, Iordan Vintilă, Ciprian Roşca şi Mihai Florin au anunţat dimineaţă că vor vota alături de PSD.

 

„Astăzi, am asistat cu dezgust la trecerea în solda PSD a trei consilieri judeţeni care au ales să trădeze principiile Partidului Naţional Liberal.

PNL rămâne însă consecvent în lupta cu partidul-stat PSD şi nu se abate de la angajamentele luate în faţa ieşenilor. În astfel de momente, filiala noastră se curăţă şi devine mai onestă în vederea bătăliilor politice care vor urma.

În timp ce reprezentanţii PNL sunt preocupaţi de atragerea de investiţii şi fonduri europene pentru dezvoltarea Iaşului, PSD este preocupat de şantaj politic şi mituire cu funcţii publice.

Pentru domnii Victor Chirilă, Iordan Vintilă, Ciprian Roşca şi Mihai Florin, sinecura învinge principiile!”, este comunicatul trimis de Departamentul de Comunicare al PNL Iaşi

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

 
Opoziţia din Consiliul Județean Iaşi, formată din alianța PSD-PC-UNPR, este la un pas să deţină majoritatea absolută în legislativul local. Mai are nevoie de trei voturi pentru a atinge acest prag, după ce patru liberali au anunţat „refacerea USL”.

 

Victor Chirilă, Iordan Vintilă, Ciprian Roşca şi Mihai Florin sunt cei patru liberali care „vor vota alături de PSD în CJ”, după cum au precizat aceştia.

 

„Urmează alte decizii de acest fel, cel mai probabil după Congresul partidului de la sfârşitul săptămânii viitoare”, a adăugat Victor Chirilă citat de Ziarul de Iași.

 

„Vom forma grup separat în CJ şi vom vota cu PSD. Noi am fost aleşi pe lista USL. Va fi probabil o nouă şedinţă de excludere a celor trei. Nu vor reuşi să excludă câţi suntem noi de partea asta”, a mai spus Chirilă.

 

Întrebat dacă excluderea din partid nu duce automat şi la pierderea mandatelor de consilieri, Chirilă a răspuns: „Nu are cum. Noi am fost aleşi pe USL, deci e nevoie şi de acordul PSD şi PC. Trebuie să semneze şi cele două partide pentru plecarea noastră din CJ, nu doar PNL”, a spus fostul primar al Bârnovei citat de Jurnal Virtual.

 

În acest moment, PSD controlează autoritar Consiliul Judeţean, instituție condusă de liberalul Cristian Adomniţei. Practic, în prezent, alături de Cristian Adomniţei au rămas 7 din cei 11 consilieri judeţeni liberali.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments