A început Campionatul Mondial de Fotbal. În primul meci al competiţiei, echipa ţării gazdă a învins Croația cu 3-1, după ce, în prima repriză, croații au avut avantaj datorită unui autogol al lui Marcelo.
Neymar a fost cel care a egalat, în minutul 29, și tot el a adus Brazilia în avantaj în urma unui penalty, în minutul 71. Oscar a mărit avantajul brazilienilor la 3-1, în minutul 90+2.
Incidentele nu au lipsit nici în ziua marii deschideri. La Sao Paulo, sute de localnici au încercat să ajungă la stadion, unde intenţionau să perturbe ceremonia de deschidere.
Brazilienii sunt revoltaţi că guvernul a cheltuit peste 15 miliarde de dolari pentru organizarea Cupei Mondiale, în timp ce sărăcia din ţară rămâne la un nivel foarte înalt.
Poliţiştii au intervenit ca să-i împiedice pe manifestanţi să intre în stadion şi între cele două tabere s-au înregistrat ciocniri violente. Forţele de ordine au tras cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi grenade asurzitoare.
Gazdă a turneului final, selecţionata pregătită de Luiz Felipe Scolari speră să îşi adjudece un nou titlu mondial.
De cinci ori au câştigat trofeul până acum sud-americanii, ultima oară în 2002. Brazilienii îşi pun speranţele în Neymar, aflat la primul turneu final din carieră.
(Sursa: digi24.ro)