Reporterntv.ro publică o scurtă biografie a Simonei Halep, explicând cum a ajuns o ”fată foarte băieţoasă” să fie locul 3 WTA şi să fie atât de aproape să câştige o finală de Grand Slam.
Simona Halep a intrat pentru prima dată pe terenul de tenis la 4 ani, pe atunci racheta fiind ”mai mare decât ea”. Constănţeanca nu s-a jucat niciodată cu păpuşile, preferând să joace fotbal pe stradă cu băieţii.
Antrenamentele de tenis, istovitoare pentru copiii de vârsta ei, erau pentru Simona o joacă, astfel că la 6 ani şi jumătate participa deja la primul ei turneu. Ajutată de părinţi, care s-au împrumutat la bănci ca să o poată susţine, Simona a câştigat aproape toate turneele de copii şi juniori la care a participat, scrie reporterntv.ro.
În 2008, Simona Halep a câştigat Roland Garros la junioare, iar anul trecut a dat lovitura: a câştigat nu mai puţin de şase turnee WTA. Anul acesta a început la fel de bine: sferturi la Australian Open, victorie la Qatar, finale la Madrid şi Paris, din păcate pierdute contra Mariei Sharapova, şi o ascensiune fulminantă, până pe locul 3 mondial.
Deşi a câştigat aproape 900.000 de euro la Roland Garros, Simona Halep rămâne modestă şi, în scurtele pauze dintre turnee, nu alege destinaţii de vacanţă exotice. ”Doreşte doar să se odihnească, este epuizată. Vom sta la Constanţa şi vom mai merge puţin la Bucureşti”, spunea tatăl Simonei Halep, după Turneul campioanelor câştigat anul trecut la Sofia.
(Sursa: reporterntv.ro)