Curtea mănăstirii Petru Vodă, din Neamţ, a fost din nou de plină de credincioşi, veniţi să participe la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu, la un an de la trecerea sa în neființă.
Mănăstirea Petru Vodă a redevenit sâmbătă, 14 iunie, locul de pelerinaj al credincioşilor care au ţinut să participe la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu, ctitor al lăcaşului din Neamţ, şi unul din cei mai iubiţi duhovnici ai zilelor noastre. Ca şi la slujba de înmormântare de pe 20 iunie 2013, mulţi oameni au ţinut să fie prezenţi la pomenirea de un an îmbrăcaţi în costume populare, în timp ce alţii purtau însemnele tricolorului, sau chiar drapelul naţional, semn de respect pentru lupta pe care „duhovnicul Moldovei” a dus-o mereu pentru promovarea românismului.
Slujba oficiată de IPS Teofan şi IPS Teodosie
Slujba de pomenire şi Liturghia au fost oficiate şi de această dată de un sobor de preoţi de la mai multe parohii din Neamţ în fruntea cărora au fost doi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Acesta din urmă a ţinut de altfel predica în care le-a vorbit credincioşilor despre semnificaţia pomenirii părintelui Iustin.
„Sfânta Evanghelie de astăzi, atât de mult s-a potrivit cu pomenirea părintelui Iustin, care reprezintă prin ceea ce a ce făcut – aceste asezăminte monahale, aceste aşezăminte sociale şi medicale – şi multe fapte bune. Părintele Iustin cu adevărat iată este duhovniceşte cu noi şi mărturisesc despre vrednicia sa, despre dragostea sa, că Dumnezeu a aşezat în el duhul înţelepiciunii şi al răbdării”, a spus IPS Teodosie citat de Adevărul.
Culoarul de trecere din faţa soborulului de preoţi era asigurat de zeci de bărbaţi îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, care ţineau în mâini drapelul tricolor.
În faţa mulţimii, Arhiepiscopul Tomisului nu a uitat să-i mulţumească Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan „care m-a primit cu drag şi mi-a îngăduit ca ori de câte ori doresc să poposesc în Mitropolie, să vin cum mi-a spus când am venit aici”.
Cozi la mormânt şi la chilie
Înainte să asiste la slujba de pomenire, participanţii la evenimentul religios de la Petru Vodă se rugau la mormântul părintelui Iustin, de lângă biserică. Pentru a ajunge să se închine la căpătâiul duhovnicului, credincioşii trebuiau să se aşeze la o coadă de câteva sute de persoane, care înconjura ca un brâu lăcaşul sfânt.
Ritualul se desfăşura sub ochii atenţi ai preoţilor şi călugărilor mănăstirii, iar pelerinii nu au dat semne de nerăbdare, chiar dacă dura măcar o jumătate de oră până să ajungă să se închine la mormânt.
În ton cu manifestarea religioasă, şi mormântul unde odihneşte părintele Iustin era acoperit într-un tricolor floral. De o parte şi de alta, oamenii se închinau în linişte, şi zăboveau preţ de o rugăciune, fără să-i zorească nimeni să plece mai repede.
O altă coadă, dar nu la fel de mare se formase la intrarea în chilia părintelui Iustin. Mulţi din cei care au avut ocazia să se spovedească sau să primească poveţe de la duhovnic au dorit să regăsească spaţiul plin de spiritualitate în care a trăit, mulţi ani, ctitorul mănăstirii Petru Vodă.
„Eu n-am avut ocazia să intru la părintele Iustin, dar chiar şi aşa, am simţit că părintele parcă ar fi în continuare aici”, spunea la ieşirea din chilie Maria Dumbravă, o femeie venită din Bacău la slujba de la Petru Vodă.
Foto: Adevărul
Mesaje trimise spre BOR
Din mulţimea adunată la slujba de pomenire, au apărut în timpul predicii ţinute de IPS Teodosie două pancarte vizibile cu mesaje preluate din cuvintele părintelui Iustin şi ale părintelui Calciu Dumitreasa.
„Ne-au luat agricultura, ne-au luat comerţul, ne-au luat toate bogăţiile şi aurul acestei ţări, dar nu ne-au luat credinţa, nu ne-au luat tradiţiile şi evlavia creştină”, era scris pe un carton mare, sub chipul părintelui Iustin. Pancarta era ţinută de un bărbat costumat în straie populare şi îndreptată în toate direcţiile spre a fi citită de toată lumea. Pe verso era scris un alt mesaj „Ce ecumenism? Suntem de peste 2000 de ani în Ortodoxie şi acum ne-am trezit să facem plocoane papei de la Roma!”
„Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” era scris pe o altă pancartă, sub un chip imens al părintelui Iustin. În paranteză, era menţionat că mesajul fusese extras din cuvântul duhovnicului în „problema cipurilor şi ecumenismului”.
La un moment dat, pe zidul lateral al lăcaşului, au urcat doi tineri, îmbrăcaţi şi ei în costume populare, şi ţinând un banner pe care scria cu majuscule „Canonizaţi sfinţii închisorilor”. Pentru a fi vizibil şi în zona unde era soborul de preoţi, cei doi s-au deplasat cu tot cu banner pe vârful gardului din piatră, cât mai aproape de preoţi.
Iustin, miezul comerţului de la poarta mănăstirii
Mulţimea de oameni care a venit la pomenire a fost un bun prilej de produs bani pentru comercianţii care ţin sau nu de mănăstire, ori pentru cerşetorii care apelau la mila pelerinilor. Zeci de tonete postate de o parte şi de alta a drumului de acces spre lăcaş, pe o distanţă de circa 100 de metri, ofereau tot felul de produse marcate cu chipul părintelui Iustin. Cele mai multe articole erau obiecte de cult (icoane, cruciuliţe, mătănii, candele, calendare etc), care porneau de la preţuri de 3-5 lei şi ajungeau până la 20-25 de lei, în funcţie de mărime şi de complexitatea articolului.
O altă categorie era cea a lucrărilor care aveau ca subiect viaţa şi învăţăturile părintelui duhovnic, iar pe alte câteva tarabe oferta o reprezentau produse naturiste (tincturi din plante, miere etc).
(Sursa: adevarul.ro)