Ministerul Sănătăţii, percheziţionat de procurori DNA. Achiziţii de 7 milioane euro suspecte de fraudă

0
47

 

 

Procurorii efectuează percheziţii la Ministerul Sănătăţii şi la trei spitale din Bucureşti. DNA investighează modul în care au fost realizate o serie de achiţii publice. În total, DNA are în derulare 20 de percheziţii în Bucureşti. Sunt vizate contractele acordate de instituţiile publice în cadrul unor programe finanţate din fonduri europene.
 

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2008-2011, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor  de corupţie, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de  achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe”, se arată în comunicatul DNA.

 

Sursele gândul au arătat că investigaţiile vizează contracte de achiziţii de aparatură medicală în valoare de 7 milioane de euro.

 

Procurorii DNA s-au prezentat la sediul ministerului Sănătăţii încă de la prima oră. „Au ajuns în jur de 8-8.30. Şi în prezent se verifică diferite documente. Este vorba de anumite fonduri obţinute de la Banca Mondială, iar banii au fost folosiţi pentru modernizarea maternităţilor”, au declarat pentru gândul surse din cadrul MS.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments