O fată de 14 ani din județul Bacău s-a sinucis, după ce prietenul său ar fi ameninţat-o că o părăseşte

0
82

 

 

O fată în vârstă de 14 ani, din localitatea băcăuană Motoşeni, s-a sinucis în curtea locuinţei bunicilor iubitului său, spânzurându-se de un copac, cel mai probabil în urma unor certuri pe care le avusese cu prietenul său.
 

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, fata a fost găsită spânzurată de un copac în curtea locuinţei bunicilor iubitului său, din localitatea Motoşeni, fiind alertate atât Poliţia, cât şi Ambulanţa de către rudele prietenului copilei.

Fata de 14 ani a recurs la gestul extrem după ce s-ar fi certat cu prietenul său, în vârstă de 20 de ani, care ar fi ameninţat-o că o părăseşte.

 

„Motivul pentru care minora s-a sinucis urmează a fi stabilit cu exactitate în urma anchetei declanşate în acest caz. Cert este că fata avea o relaţie de prietenie cu un tânăr de 20 de ani. De altfel, trupul minorei a fost găsit în grădina bunicilor iubitului său”, a declarat miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău au declanşat propria anchetă în acest caz, având în vedere că fata de 14 ani provenea dintr-o familie cu alţi patru copii.

 

Autorităţile statului urmează să stabilească dacă este vorba despre neglijare din partea părinţilor şi se impune luarea unor măsuri de protecţie pentru minorii rămaşi în familie.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments