Cinci vieţi se vor schimba după ce rudele unui tânăr de 27 de ani din judeţul Neamţ, victimă a unui accident rutier, au decis să-i doneze organele. Intervenţia a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri şi a fost efectuată de o echipă de medici de la Bucureşti.
Un rinichi şi cele două cornee au rămas la Iaşi, iar ficatul şi cel de-al doilea rinichi au fost duse în capitală şi vor ajunge la pacienţi care au nevoie urgentă de un transplant. Medicii din Iaşi se plâng însă că programul este subfinanţat. Au primit doar 400.000 de lei, deşi necesarul ar fi de trei ori mai mare.
„Noi nu mai avem fonduri la acest moment pe anul în curs, au fost epuizate. Sperăm să se facă rectificare şi să primim o suplimentare pentru că altfel ne vedem în imposibilitatea de a ne mai continua activitatea”, a spus Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.
(Sursa: digi24.ro)