Procurorii DNA Iaşi au anunţat trimiterea în judecată a primarului comunei ieşene Balş, Constantin Cibotaru (PSD), pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus astăzi, 4 iunie, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Constantin Cibotaru, primar al comunei Balş, judeţul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de luare de mită şi trafic de influenţă.
„La data de 26 iunie 2013, inculpatul Cibotaru Constantin a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, prin intermediar (denunţător în cauză), suma de 20.000 euro, pentru a interveni pe lângă membrii Consiliului Local al comunei Balş, asupra cărora a afirmat ca are influenţă, pentru a-i determina să aprobe concesionarea unei suprafeţe de teren către respectiva societate, astfel încât aceasta să realizeze o investiţie (construcţii destinate depozitării de cereale şi o fabrică de ulei) pe raza comunei, dar şi pentru a i se emite avizele şi autorizaţiile necesare ridicării unor construcţii pe acest teren”, se arată în comunicatul DNA Iaşi citat de Adevărul.
În aceste condiţii, denunţătorul a propus directorului general al unei societăţi comerciale (al cărei acţionar era o companie din Italia) ca societatea la care lucra să realizeze o investiţie în comuna Balş, în sensul construirii unui depozit de cereale.
Ulterior, la sfârşitul lunii martie 2013, doi reprezentanţi ai societăţii comerciale (dintre care un cetăţean italian) s-au deplasat in comuna Balş, unde, la sediul primăriei, au discutat despre realizarea investiţiei, cetăţeanul italian afirmând ca intenţionează sa construiască un depozit de cereale si o fabrică de ulei.
Cetăţeanul italian i-a prezentat inculpatului compania sa şi i-a înmânat câteva materiale publicitare în acest sens, în format digital.
S-a stabilit ca, în continuare, inculpatul Cibotaru Constantin să identifice o suprafaţă de teren care ar fi putut fi utilizată pentru realizarea investiţiei.
S-a stabilit, de asemenea, ca denunţătorul să fie persoana care să intermedieze legătura intre primar si reprezentanţii societăţii comerciale.
La sfârşitul lunii mai, inculpatul Cibotaru Constantin i-a adus la cunoştinţă martorului denunţător faptul că a identificat o suprafaţa de teren de un hectar, situată în apropierea unui drum care fusese recent asfaltat, care putea fi concesionată companiei investitoare.
Cu această ocazie, inculpatul a sugerat necesitatea remiterii unor foloase cu titlu de mită, subliniind că s-au făcut eforturi mari pentru asfaltarea acelui drum şi că nu oricine poate obţine teren în acea zonă, precum si faptul ca va fi greu (dar nu imposibil) sa-i convingă pe membrii Consiliului Local Balş să aprobe concesionarea terenului.
În ziua de 26 iunie 2013, în cadrul unei întâlniri avute cu denunţătorul, inculpatul i-a solicitat acestuia, in scopul menţionat anterior, sa transmită reprezentanţilor societăţii comerciale cererea sa de remitere a sumei de 20.000 euro, din care 5.000 euro, conform propunerii inculpatului, ar fi trebuit sa-i revină denunţătorului.
În ziua de 13 august 2013, între inculpat şi denunţător a avut loc o întâlnire, la sediul Primăriei Comunei Balş, în cadrul căreia inculpatul a pretins suma de 20.000 de euro şi a explicat care sunt etapele concrete care trebuie urmate pentru realizarea investiţiei: formularea unei cereri de concesionare a terenului, în numele firmei, prezentarea proiectului în Consiliul Local (instruindu-l pe denunţător despre modul în care trebuia sa întocmească o prezentare, în format electronic), emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, iar ulterior obţinerea tuturor avizelor necesare.
Inculpatul a precizat că cererea de concesionare va fi aprobată în prima fază de către el, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, iar apoi va fi discutată in şedinţa Consiliului Local. Inculpatul a făcut referire la influenţa pe care o avea asupra membrilor Consiliului Local Balş, asigurându-l pe denunţător că nu vor exista probleme în ceea ce priveşte aprobarea, de către consilieri, a concesionării terenului.
Inculpatul i-a sugerat martorului când anume ar fi trebuit sa formuleze cererea respectivă. De asemenea, inculpatul a afirmat că nu dorea să primească nimic până nu îşi realiza „obligaţia” asumată (obţinerea aprobărilor necesare pentru realizarea investiţiei), nedorind să îşi ia un angajament pe care să nu îl poată respecta şi a precizat că urmau să discute după aprobarea investiţiei asupra modalităţii de remitere a banilor.
Investiţia nu a mai fost, în cele din urmă, realizată, neexistând aşadar, condiţiile primirii efective a sumei de 20.000 euro, pretinse anterior. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Iaşi.
(Sursa: adevarul.ro)