Război pe piaţa amaneturilor. Lupta cu evaziunea, faza pe butic: de la un bon fiscal îi închid activitatea pe trei luni

0
1600

Patronul Euro Gold suferă şi suspină: ANAF i-a dat amendă de 10.000 de lei, dar vor să-i închidă şi punctele de amanet. Tony Baciu suspectează că i se trage de la concurenţă.

 

Situație bizară pentru patronul unui cunoscut lanț de amaneturi din oraș. Tony Baciu, administratorul a opt puncte de lucru cunoscute sub denumirea Euro Gold, s-a trezit cu inspectorii Antifraudă pe cap după ce angajatele sale au uitat să emită un bon fiscal. Totul a început de la un client care a cumpărat de la casa de amanet un cercel și un pandativ de aur în valoare de 660 lei. Acesta nu a primit bonul, motiv pentru care inspectorii s-au pus pe controale.
Tony Baciu s-a trezit cu o notă de plată cât casa: amendă de 10.000 de lei, plus o măsură complementară de suspendare a activității pe o perioadă de trei luni. Acum, patronul caselor de amanet contestă la Judecătoria Iași măsura luată de inspectorii ANAF.

 

Nimic putred

În primă fază, inspectorii nu au constatat nereguli la casa de amanet.  ”La data de 20 mai 2014, la punctul de lucru din Iași, șos. Nicolina, s-au prezentat doi inspectori  de la  ANAF care au efectuat un control în cadrul căruia nu au găsit nereguli”, se arată în acțiunea depusă de avocatul lui Tony Baciu.
Ulterior, administratorul societății Tony Gold SRL a fost chemat la Suceava pentru continuarea verificărilor. Și aici a fost înștiințat că a fost amendat și că punctul de lucru este suspendat începând cu 26 mai 2014. Pe 27 mai, amenda de 10.000 de lei a fost achitată de către Baciu, care a recunoscut regretabila eroare.

 

 

 Eurogold este a doua reţea de amanet din Iaşi, iar concurenţa e crâncenă

Fără nicio abatere

Societatea lui Baciu a fost înființată în 2007 și conform acestuia nu a avut astfel de probleme până în prezent.  ”Este important de cunoscut faptul că în şapte ani nu au fost înregistrate alte incidente de acest gen. La punctul de lucru erau două angajate care erau obligate să emită bon fiscal”, spune Tony Baciu. În prezent, cele două au fost disponibilizate.

 

Panică

În acțiune, Tony Baciu explică că închiderea punctului de lucru pentru o abatere atât de măruntă ar crea panică în rândul clienților care au lăsat în amanet diferite bunuri.
Confom ultimei declarații fiscale, Tony Gold SRL se află pe profit, cu un profit anual de 129.938 lei. Aceasta în condițiile în care afaceriștii vor să-și facă loc pe piață, casele de amanet fiind una lângă alta, Baciu sugerând că tărăşenia i se trage de la concurenţă.

 

Citește și Meseria lor: auto. Inconştienţă la RATP. Nimeni nu s-a prins astă iarnă că autobuzele DAF, cu geamuri fixe, se transformă vara în incubatoare

 

Aur suspect

Anul trecut, comisarii de la Protecția Consumatorilor au efectuat un control la Credit Broker SRL din Iași în urma căruia a fost aplicată o amendă de 3.000 de lei. Mai precis, au găsit o pereche de cercei și un inel, produse care nu erau marcate. Amenda a fost atacată în instanță de administratorul societății. Acesta s-a scuzat în fața judecătorilor, explicând că aurul nu era scos la comercializare, ci era pregătit pentru marcat. Cu toate acestea, amenda a rămas în vigoare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments