Senzaţia de „fluturi în stomac” poate fi un prim simptom al maladiei Parkinson şi al sclerozei multiple, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii britanici, care arată că aceste boli neurologice pot fi provocate şi de un sistem digestiv nesănătos, scrie Descoperă.
Specialiştii spun că stările de anxietate şi de nerăbdare pot conduce la senzaţia de „fluturi în stomac”, care de obicei dispare odată cu eliminarea cauzelor tulburării.
Însă legăturile neurologice dintre sistemul digestiv şi creier care provoacă senzaţia de „fluturi în stomac” sunt asociate şi cu maladii degenerative, precum Parkinson, scleroza multiplă şi mai multe boli mintale.
„Stomacul şi creierul împart acelaşi sistem nervos şi comunică”, a spus Anton Emmanuel, specialist neuro-gastroenterolog la University College şi la National Hospital for Neurology din Londra. „Din acest motiv, când eşti stresat sau simţi emoţii puternice, precum frica, prezinţi simptome gastrontestinale, precum nevoia de a fugi la toaletă”, a mai spus acesta.
Noul studiu sugerează că unele maladii ale creierului pot fi provocate de un sistem digestiv bolnav, pentru că semnalele nervoase „călătoresc” şi în partea opusă, cea a stomacului.
Studiul, publicat în Movement Disorders, arată că bolnavii de Parkinson prezintă o mai mare probabilitate de a suferi şi de suprapopulare bacteriană a intestinului subţire, caracterizată prin înmulţirea exagerată a unor bacterii care în niveluri normale nu sunt dăunătoare. Printre simptomele acestei tulburări – care rămâne de multe ori nediagnosticată sau este confundată cu sindromul colonului iritabil – se numără balonarea, diareea şi durerile abdominale.
Autorii noului studiu spun că aceste bacterii prezente în număr exagerat în intestin produc anumite substanţe care afectează nervii din stomac, ce distrug la rândul lor zone din creier – provocând apariţia maladiei Parkinson sau a sclerozei multiple. Distrugerea se realizează prin intermediul patogenilor din sânge care afectează sistemul imunitar, provocând distrugeri la nivel neurologic.
Maladia Parkinson constă în deteriorarea treptată a unei mici zone din creier şi afectează mai ales persoanele în vârstă.
Scleroza multiplă este una dintre cele mai comune boli neurologice în rândul tinerilor şi apare atunci când sistemul imunitar atacă sistemul nervos.
Ambele boli au o gamă largă de simptome, precum lipsa de control al mişcărilor, oboseală, dureri, depresie. Simptomele pot fi ameliorate prin tratament, dar maladiile sunt incurabile.
În prezent se lucrează la descifrarea genomului bacteriilor din organismul uman, fapt care ar putea conduce la tratamente personalizate.
Până atunci, specialiştii recomandă un stil de viaţă sănătos, inclusiv o dietă care să conţină alimente ce încurajează dezvoltarea bacteriilor bune şi digestia eficientă. Aceasta ar putea avea efect pozitiv şi în cazul tulburărilor precum anxietatea şi depresia. Specialiştii recomandă un consum regulat de fibre şi probiotice, precum iaurtul natural, limitarea consumului de zahăr, al alimentelor procesate, grăsimilor animale şi al medicamentelor antibiotice şi antiinflamatorii, care cauzează tulburări la nivelul sistemului digestiv.
(Sursa: descopera.ro)