Un software achiziţionat cu spijinul Băncii Mondiale în 2008 a fost extins pentru a permite urmărirea în timp real a oricărui transport de lemn, de la plecarea din pădure şi până când este exportat sau ajunge produs finit, a anunţat ministrul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană.
Subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta spunând că, „după lupte seculare”, se poate pune în practică această idee.
„După lupte seculare – sper să fie de data asta sigur, mi-aţi dat o notă că implementăm soft-ul, am aici nota şi sună aşa de bine, vreau doar să-mi confirmaţi – cum e cu soft-ul ăla prin care putem urmări toate maşinile care transportă lemn?”, a întrebat-o Ponta pe Doina Pană.
„Este o veste foarte bună pentru pădurile româneşti şi o veste foarte proastă pentru cei care s-au ocupat cu tăierile ilegale, în sensul că un soft existent din 2008, prin Banca Mondială, care urmărea trasabilitatea lemnului din pădure până la destinatarul final, însă până în 15 a lunii viitoare, l-am extins şi permite urmărirea în timp real a drumului lemnului, începând din momentul în care pleacă camionul din pădure şi până când iese din ţară sau este în stadiu de mobilă”, a explicat ministrul.
Ponta a remarcat că software-ul a fost achiziţionat în 2008 şi s-au pierdut astfel şase ani pentru că abia acum este funcţional, însă Pană a explicat că este vorba de o extindere, de fapt, a unui program utilizat deja, dar care permite acum urmărirea transporturilor de lemn.
„Soft-ul este utilizat, dar nu în acest sens şi, cu o extindere minimă, permite această urmărire în timp real a trasabilităţii lemnului”, a precizat Pană.
Ministrul a apreciat că extinderea programului va conduce la „eradicarea drastică” a tăierilor ilegale din păduri, iar ministrul Mediului, Attila Korodi, a susţinut şi el că, astfel, infracţionalitatea va scădea.
(Sursa: gandul.info)