Un tânăr de 28 de ani din localitatea ieşeană Vlădeni, Claudiu Ş., a fost împuşcat luni, într-un ochi cu un pistol cu bile de cauciuc. Din primele cercetări, se pare că a fost vorba de un accident.
Tânărul a fost dus imediat la centrul medical de permanenţă din Vlădeni. De acolo a fost preluat cu elicopterul şi a fost adus la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Nu se ştie care este starea sa acum.
Poliţiştii spun că tânărul ar fi fost împuşcat în urma unei agresiuni cu un alt bărbat de 27 de ani. În urma unui conflict verbal, acesta din urmă ar fi tras accidental în Claudiu Ş. cu un pistol cu bile de cauciuc. Reprezentanţii IPJ nu au reuşit să discute cu victima, aceasta fiind preluată imediat de un echipaj medical.
Oamenii legii l-au luat la întrebări pe cel care l-a împuşcat pe tânărul din Vlădeni şi au stabilit şirul evenimentelor. Acesta a povestit că îl tocmise pe Claudiu Ş. să-i zugrăvească o casă. Cei doi discutau, iar proprietarul imobilului a mărturisit că are o armă cu aer comprimat. Tinerii au mers împreună într-o cameră, au pus mâna pe puşcă, iar aceasta s-ar fi descărcat accidental. Proprietarul a sunat imediat la 112 şi a cerut să vină un echipaj de ambulanţă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili clar dacă a fost vorba de un accident sau de o agresiune.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)