Trai, nenică! Lefuri de baștani la societățile CJ. Șefii de la ApaVital și Aeroportul Iași nu se pot plânge de SĂRĂCIE

0
279
Foto: Ion Toma, director general ApaVital SA Iași

Foto: Ion Toma, director general ApaVital SA Iași

Anul trecut, directorii ApaVital, Ion Toma, Mihail Doruş şi Mariana Chirilă, au băgat în buzunare în jur 630.000 de lei, câte 210.000 de lei de fiecare. Primii doi au câte jumătate de milion în conturi. De nelepădat este și salariul directorului de la Aeroport, Marius Bodea, care duce acasă cam 15.000 de lei în fiecare lună.

 

Salariile conducerii furnizorului de servicii de apă-canal din Iași au înfloritt anul trecut, după ce fuseseră tăiate bine în timpul guvernării Boc.

 

Directorul societăţii, Ion Toma, a câştigat anul trecut aproape 195.000 lei, faţă de 125.413 lei în 2012. La această sumă se adaugă 16.080 lei, declaraţi de Toma ca indemnizaţii ca membru al Consiliului de Administraţie al ApaVital.

 

„Salariul în sine a rămas acelaşi, de aproximativ 10.000 lei lunar. Cifra apare mai mare, întrucât am primit şi bonusurile pe 2012, pe care le-am inclus în declaraţia de avere pe 2013. În 2011, aceste bonusuri nu s-au dat, printr-o decizie a Guvernului“, a explicat Toma pentru Ziarul de Iași.

 

Conform contractului de management încheiat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, Toma are dreptul la bonusuri anuale, în funcţie de rezultatele financiare ale ApaVital. La salariul lui Toma se adaugă cel al soţiei, care lucrează la serviciul de proiectare al ApaVital.

 

Angelina Toma a câştigat anul trecut 68.105 lei. Familia Toma deţine un apartament de 87,7 mp dobândit în 1987 şi o garsonieră de 37 mp, achiziţionată în 2005, precum şi două autoturisme Volkswagen Golf, fabricate în 2001, respectiv 2006. Singura valută în care Toma şi-a investit banii este leul, directorul ApaVital declarând conturi în valoare totală de 543.000 lei. Suma este cu aproximativ 50.000 lei mai mare decât cea declarată la aceeaşi rubrică anul trecut. Toma este vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Apei şi al Patronatului Român al Apei, funcţii neremunerate.

 

 

Citește și Clanul Toma, caz sfidător de nepotism. Posturi călduțe pentru tată, mamă, fiică și noră sub același acoperiș

 

 

Creşteri similare ale salariilor au fost menţionate în declaraţiile de avere şi de ceilalţi membri ai conducerii ApaVital.

 

Mihail Doruş a declarat venituri de 210.203 lei, ca director tehnic şi preşedinte al CA al ApaVital, faţă de 135.500 lei declaraţi anul trecut. Încă 50.000 lei a câştigat Doruş din închirierea unui spaţiu către Banca Carpatica şi 8.400 lei din închirierea unui apartament din Bârlad, moştenit anul trecut. Economiile lui Doruş se ridică la aproximativ 520.000 lei şi 3.100 de euro.

 

La rândul său, directorul economic al ApaVital, Mariana Chirilă, a declarat venituri din salariu de 209.000 lei, de 13 ori mai mari decât cele ale soţului, care este pensionar, mai arată Ziarul de Iași.

 

 Lui Marius Bodea (dreapta), veniturile aproape i s-au triplat

 

Directorul Aeroportului Iași, Marius Bodea, se desecretizează la cerere

Marius Bodea a înregistrat, anul trecut, venituri de 15.000 de lei lunar. Numai o treime din bani provine din salariul de director al aerogării ieşene

 

Averea directorului Aeroportului a intrat la secret. Numeroase detalii din declaraţia de avere a lui Marius Bodea au fost secretizate. Astfel, directorul aerogării deţine două autoturisme, un Volkswagen din 2005 şi un Mercedes din 2002, la ambele vehicule numele mărcii fiind însă acoperit cu o bandă gri. Mercedesul a fost achiziţionat anul trecut, când Bodea a şi înstrăinat un Audi fabricat în 2001, contra sumei de 4.800 euro. Şi în cazul maşinii vândute, marca a fost ştearsă pe declaraţia de avere. Într-o manieră similară s-a procedat şi în cazul celor trei credite pe care le-a contractat Bodea, în valoare totală de 33.690 lei şi 5.000 de euro. Sumele au fost menţionate în declaraţia de avere, fiind şterse însă numele băncilor de la care Bodea s-a împrumutat, arată Ziarul de Iași.

 

Au fost acoperite cu aceeaşi bandă gri şi sursele din care provin veniturile lui Bodea, până şi numele Regiei Autonome Aeroportul. Bodea şi-a mărit veniturile de patru ori în decurs de trei ani. Dacă, în 2011, Bodea încasase 48.995 lei, iar în 2012 veniturile sale crescuseră uşor, până la 49.414 lei, anul trecut Bodea a câştigat 181.000 lei, adică aproximativ 15.000 lei lunar.

 

Cea mai importantă sursă de venit a fost anul trecut calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, de unde Bodea a încasat 80.000 lei. Ca director al Aeroportului ieşean, Bodea a câştigat 61.600 lei, iar ca membru în CA al Autorităţii Aeronautice Civile, alţi 31.665 lei.

 

O a patra sursă de venit a fost reprezentată de calitatea de membru în CA al Termoservice, care i-a adus 7.800 lei. Soţia sa a declarat doar 2.500 lei, câştigaţi în cursul anului trecut. Directorul Aeroportului s-a arătat surprins de faptul că numeroase informaţii din declaraţia sa de avere au fost secretizate.

 

„Este sigur o eroare, a responsabilului cu scanarea şi punerea declaraţiilor pe site. Nu am nimic de ascuns. De altfel, am trimis exact aceeaşi declaraţie şi la Autoritatea Aeronautică Civilă, fără a secretiza nimic“, a spus Bodea pentru sursa citată. În cursul după-amiezii de luni, informaţiile care erau secretizate au reapărut pe site-ul Aeroportului.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments