Un avion fără pilot care livra droguri s-a prăbuşit în curtea unei închisori din Irlanda

0
71

 

 

Poliţia irlandeză efectuează o anchetă după ce un avion fără pilot, suspectat că era folosit pentru transportarea unor droguri, s-a prăbuşit în curtea unei închisori din Dublin, deasupra căreia s-a lovit de fire „antielicopter”, relatează AFP, citat de gândul.
 

Dispozitivul cu patru motoare şi controlat de la distanţă, dotat cu o cameră de luat vederi şi card de memorie, a căzut în curtea Închisorii Wheatfield, în estul Dublinului, cu o zi înainte, a declarat miercuri o sursă apropiată anchetei.

 

Un pachet, în care se crede că se aflau droguri, a fost ataşat cu un fir de avion.

Aproximativ 20 de deţinuţi s-au repezit asupra avionului şi au reuşit să recupereze o parte din încărcătură înainte să intervină gardienii.

 

Avionul a fost predat poliţiei. „O anchetă este în curs”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

Administraţia penitenciară a deschis o anchetă şi a anunţat că unii deţinuţi riscă măsuri disciplinare.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments