UE ar urma să interzică – de săptămâna viitoare – importurile din Crimeea, în special cele de vin, pentru a sancţiona alipirea la Rusia a acestei peninsule din sudul Ucrainei, transmite Capital.
Decizia ar urma să fie luată în cursul reuniunii de luni de la Luxemburg a miniştrilor europeni ai afacerilor externe, potrivit unui diplomat european.
Potrivit altui diplomat, măsura este susţinută de toate cele 28 de state membre ale UE.
În cursul ultimei lor reuniuni de la mijlocul lunii mai, miniştrii europeni au extins din nou sancţiunile ca reacţie la criza ucraineană, adăugând 13 personalităţi şi două întreprinderi din Crimeea pe lista lor neagră.
În total, UE a impus sancţiuni pentru 61 de personalităţi ruse şi ucrainene (printre care şi lideri separatişti din regiunile din estul Ucrainei), lovite de interzicerea vizelor şi îngheţarea averilor. Dar până acum, cei 28 nu au trecut la viteză superioară, cea a măsurilor punitive extinse care ar lovi direct sectoare ale economiei ruse, afectând unii dintre partenerii săi europeni.
(Sursa: capital.ro)