Victor Ponta, față în față cu talibanii. Baza militară din Kandahar, unde se află premierul român și alți oficiali ai Guvernului, atacată cu rachete de rebeli

0
104

Baza românească din Kandahar a fost atacată cu rachete, duminică, iar premierul Victor Ponta fost adăpostit într-un buncăr, alături de alţi civili. Potrivit Digi 24, bază militară a României din Afganistan a fost atacată de rachete, în jurul prânzului, iar alarma a început să sune, astfel ca toţi civilii au fost urcaţi în maşini blindate şi duşi într-un buncăr.

 

În baza militară din Afganistană există o zonă de securitate unde sunt adăpostite personalitățile aflat în vizită oficială, afirmă sursa citată. Premierul român se află, astfel, în afara oricărui pericol.

 

La aproape 12 ani de când primii soldaţi români au ajuns în Afganistan, cei 2000 de militari care se mai află acolo încep să se întoarcă acasă, în cadrul retragerii întregului contingent NATO, programat să se producă treptat până la finele anului. O ceremonie oficială are loc duminică la Kandahar, unde sunt prezenţi premierul Victor Ponta ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

 

Ultimul detaşament românesc combatant din Afganistan porneşte către casă, urmând ca militarii să fie repatriaţi treptat în următoarele două săptămâni.

 

La ora 9:30, ora locală, s-a făcut trecerea în revistă a batalionului, urmat de discursurile oficialilor. Raportăm misiune indeplinită!, a spus ministrul Apărării, Mircea Duşa.

 

Premierul Victor Ponta a amintit, ca şi cei doi miniştri, de soldaţii români decedaţi sau răniţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi a subliniat aportul important al trupelor la aceste misiuni. Sper ca cineva dintre soldaţii aici de faţă să se numească Petru sau Pavel, ca să dea de băut, a adăugat Ponta, citat de Mediafax.

 

Calendarul de retragere prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în Afganistan doar circa 200 de militari români care să se ocupe de instruirea armatei afgane.

 

Majoritatea celor 50.000 de militari ai NATO vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul anului, o retragere care generează temeri privind o nouă intensificare a violenţelor într-o ţară în care talibanii rămân puternici, în pofida celor 12 ani de prezenţă militară occidentală.

 

În iulie 2002, România disloca în Afganistan primul batalion de infanterie, format din 405 militari provenind din Batalionul 26 „Neagoe Basarab”, sub comanda Forţei de Asistenţă şi Securitate (ISAF). A reprezentat prima acțiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naționale după cel de-al doilea Război Mondial. În total, 25.000 de români au mers în teatrele de operaţiuni de aici.

 

Militarii români au participat la circa 1900 de misiuni sub egida NATO în cadrul ISAF, în cooperare cu forţele de securitate naţionale afgane. Au capturat 11 insurgenţi, inclusiv trei lideri, şi au depistat 19 capcane.

 

S-au pierdut şi vieţi omeneşti, bilanţul tragic al misiunii României în statul măcinat de lupte fiind de 26 de militari.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments