După o absenţă de aproape 200 de ani din România, mai mulţi castori au putut fi văzuţi în Delta Dunării.
Aceştia a fost observaţi pe filmările obţinute de la cinci camere cu infraroşu care au fost amplasate în zona în care trăieşte familia de castori, în complexul lacustru Somova – Parcheș, informează WWF-Romania.
Sursa citată anunţă că rozătoarea a dispărut la începutul secolului al XIX-lea din cea mai mare parte a Europei, inclusiv România. Motivul ar fi fost vânarea excesivă, castorii fiind doriţi pentru blana şi castoreum, un ingredient care se extrage doar din glandele anale ale unei specii de castor şi care este folosit în producerea parfumurilor.
„În România, proiectul de reintroducere a fost iniţiat de ICAS Braşov în 1998 pe cursurile râurilor Olt, Mureş şi Ialomiţa, iar 12 ani mai târziu, în 2010 au migrat fără vreo intervenţie umană şi în Delta superioară”, anunţă WWF.
(Sursa: ziare.com)