Papa Francisc a dat dovadă de un nou gest de nobleţe faţă de cei aflaţi în suferinţă.
Un român stabilit în Italia a reuşit să îl facă pe Suveranul Pontif să se oprească din drum, în timp ce se deplasa cu maşina oficială pe o autostradă din Calabria ca să binecuvânteze o bolnavă, transmite The Mirror.
Potrivit Vocea Brăilei, bărbatul care l-a oprit pe Papa Francis este Ivan Parfenie, stabilit de 10 ani în Peninsulă. Tânăra pentru care a obţinut binecuvântarea, Roberta, este sora prietenei sale, Pamela.
Roberta are 21 de ani şi este imobilizată încă de la naştere. Aceasta a transportată de la mare distanţă şi a fost scoasă pe o targă, fiind ajutată să respire de aparate.
Românului i-a venit ideea să pună bannere pe autostradă, pe care a scris: „Papa, opreşte aici ca să vezi un înger”. Mesajul l-a impresionat pe Suveranul Pontif, care a cerut şoferului său să oprească, sfidând încă o dată măsurile de securitate care se impun în cazul unei persoane ca el.
„Încă nu pot să cred, îţi mulţumesc sfinte Părinte… Îi mulţumesc Papei pentru că ne-a oferit acest moment de bucurie”, a scris Pamela, sora Robertei, pe pagina sa de Facebook.
Filmuleţul în care Papa Francisc apare binecuvântând-o pe autostrada pe tânăra infirma a fost postat pe Youtube de roman şi a strâns sute de mii de vizualizări.
(Sursa: ziare.com)