VIDEO. România s-ar putea confrunta cu cea mai caldă vară din ultimii 100 de ani

0
60

 

 

Meteorologii avertizează că vara lui 2014 ar putea fi cea mai caldă din ultimii 100 de ani. Acest lucru este provocat de fenomenul „El Nino”, precizează specialiştii.
 

 

După ce în ultimele zile a plouat în aproape toată ţara, iar temperaturile au fost ceva mai scăzute,  meteorologii spun că lucrurile se vor schimba în următoarea perioadă. Specialiştii susţin că vara lui 2014 va fi cea mai călduroasă din ultimii 100 de ani, relatează Ştirile ProTV.

 

Primii care vor resimţi valurile de căldură sunt cei din sud-estul şi vestul României, unde pentru luna iunie este preconizată o temperatură peste media normală şi episoade de secetă.

Totul se va extinde în iulie şi august în întreaga ţară. Canicula va afecta întreg teritoriul României, iar precipitaţiile vor fi rare.

 


 

Potrivit sursei citate, de vină este fenomenul „El Nino”. Acesta duce la încălzirea apelor Oceanului Pacific, fapt ce influenţează creşterea temperaturilor medii globale.

Cea mai caldă vară cu care România s-a confruntat până în prezent este cea a anului 1951, când la Brăila mercurul din termometre a urcat până la 44,5 grade Celsius.

 

 

 

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments