Activiștii Greenpeace s-au instalat în fața șantierului Chevron din Pungești

0
74

 

25 de activiști Greenpeace din șapte țări (România, Ungaria, Austria, Cehia, Polonia, Slovacia și Germania) au protestat în mod pașnic și au declarat astăzi zonă de carantină în jurul sondei Chevron de la Pungești, blocând zona și solicitând interzicerea fracturării hidraulice pentru extragerea gazelor de șist. Jandarmii au transmis că participanții la protest riscă amenzi pentru că acțiunea Greenpeace este neautorizată, transmite Digi 24.
 

UPDATE 12:05 – Compania Chevron a transmis un comunicat de presă. “Chevron Romania Exploration and Production este la curent cu protestele care au loc în Siliștea, comuna Pungești, județul Vaslui. Chevron respectă dreptul persoanelor de a-și exprima punctul de vedere, însă considerăm că acesta trebuie exercitat în limitele legii.”

 

Cei 25 de activiști Greenpeace veniți din șapte țări au format un lanț uman la intrarea în perimetrul Chevron, s-au legat de gardul care împrejmuiește sonda și au afișat bannere cu mesajele: „Pungești – Zonă de carantină anti-Chevron”, „NU fracturării hidraulice”, „Stop abuzurilor din Pungești”.

La Pungești se află și aproximativ 20 de jandarmi și polițiști. Activiștii Greenpeace au fost somați să părăsească zona pentru că acțiunea de astăzi nu este autorizată.

 

 

 

În aprilie, compania Chevron a instalat prima sondă de explorare pentru gazele de șist, în ciuda protestelor localnicilor, care au durat luni de zile. Compania plănuiește să instaleze sonde și in comunele învecinate și a primit acorduri de mediu pentru: Păltiniş (Băceşti), Siliştea (Pungeşti), Popeni (Găgeşti ) și Puiești unde Consiliul Județean Vaslui a dat și autorizație de construcție.

 

”Greenpeace a instituit zona specială de carantină Anti-Chevron din cauza pericolelor la care este supusă populația prin metodele de fracturare hidraulică. Acest procedeu conduce la otrăvirea apelor subterane și de suprafață, otrăvirea subsolului, a aerului și creșterea riscului seismic.  Acest virus al dezvoltării economice cu orice preț, fără a avea în vedere respectarea voinței populației și a minimelor reguli de protejare a mediului trebuie să înceteze. Oamenii și mediul înconjurător sunt mai importante decât câștigul facil al unor corporații. Exploatarea industrială a gazelor de șist nu se poate face în dauna vieții sutelor de mii de oameni din perimetrele concensionate. Cerem încetarea oricăror astfel de inițiative împotriva mediului înconjurător și a voinței cetățenilor,” a declarat, citat de Digi 24, Laurențiu Ciocîrlan, coordonator de campanii Greenpeace România.

 

În România, mai multe consilii locale au dat decizii pentru interzicerea fracturării, emise în baza legii administrației publice locale de decizie a politicii de mediu și de dezvoltare a unității administrative. Acestea au fost contestate de prefecturi și se află pe rolul instanțelor din Vaslui, Iași, Arad, Bihor și Suceava.

 

”În America, pe 30 iunie 2014, cea mai înaltă instanță din Statul New York a decis că autoritățile locale pot emite Hotărâri pentru a interzice fracturarea hidraulică în baza dreptului lor legal de reglementare a modului de folosire a terenurilor prin reglementări economico-urbanistice. Aceasta decizie pune într-o lumină pozitivă hotărârile date de Consiliile Locale din România pentru interzicerea fracturării,” se mai arată în comunicatul de presă transmis de Greenpeace România.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments