Blocaj în vămi din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic

0
79

 

Operațiunile de verificare a mărfurilor se desfășoară acum doar manual, iar tirurile au  stat la cozi cu orele, spre nemultumirea soferilor care nu pot ajunge la timp cu marfurile la destinatie, relatează Digi 24.
 

Sistemul informatic din vămi a căzut miercuri la ora 16:00  și a dat peste cap operațiunile de trecere a frontierei pentru transportatorii de mărfuri. La Iași, 20 de șoferi de TIR au fost nevoiți să stea pe loc în fața Direcției Regionale Vamale.

 

Conducerea Direcţiei Generale a Vamilor a precizat că la mijloc este o problemă de natură tehnică: „Sistemul Informatic Integrat Vamal este momentan indisponibil. În acest sens, Direcția Generală a Vămilor a informat în mod operativ toate structurile vamale teritoriale cu privire la folosirea procedurii alternative utilizată în astfel de situații, astfel încât să se asigure desfășurarea în bune condiții a procesului de vămuire”.

 

O soluție provizorie a venit însă abia după 24 de ore, timp în care transportatorii spun că au înregistrat pierderi. Până la remedierea situației, autoritatea vamală a dispus prelungirea programului de lucru în toate birourile vamale de interior, mai scrie sursa citată.

 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments