Tribunalul Vaslui a dispus procurorilor Parchetului Vaslui „refacerea urmăririi penale” în cazul medicului Octavian Marcu, suspectat de uciderea unei adolescente dispărute în urmă cu aproape un an şi jumătate, după ce dosarul a fost clasat în februarie, scrie gândul.
Magistraţii vasluieni au acceptat plângerea formulată de mama adolescentei de 16 ani, Elena Motaş, la soluţia dată de procurorii Parchetului Tribunalului Vaslui.
„Aşteptăm să ne fie comunicată hotărârea să vedem care este şi motivarea instanţei pentru refacerea urmăririi penale. Până atunci, nu putem face referiri pe marginea deciziei instanţei”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
Adolescenta a dispărut, în condiţii suspecte, la începutul lunii martie 2013, în timpul unei pauze la liceul din Bârlad, unde învăţa şi făcea zilnic naveta, ultimul care a văzut-o fiind medicul Octavian Marcu, chirurg la Spitalul de Urgenţă Bârlad.
Procurorii care au desfăşurat cercetările în acest caz susţineau că medicul a condus-o atunci, potrivit propriilor declaraţii, cu maşina personală de la şcoală până la ieşirea din Bârlad. În aceste condiţii, medicul Octavian Marcu a fost principalul suspect în dosarul penal pentru omor deschis de Parchetul Vaslui la începutul lunii iulie 2013, în cazul dispariţiei adolescentei cu care chirurgul bârlădean a recunoscut că a întreţinut relaţii intime. În consecinţă, procurorii i-au întocmit dosar penal şi pentru relaţii sexuale cu un minor.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, adolescenta a întreţinut relaţii sexuale cu Octavian Marcu în camera de gardă a acestuia din incinta Spitalului de Urgenţă Bârlad. Anchetatorii au mai stabilit, conform declaraţiilor medicului chirurg, că fata încasa între 50 şi 100 de lei pentru fiecare partidă de sex oral pe care o avea cu Octavian Marcu.
În urma anchetei, poliţiştii şi procurorul de caz au mai stabilit că adolescenta a fost supusă, tot la spitalul din Bârlad, unei intervenţii de întrerupere de sarcină, Octavian Marcu apelând la serviciile ginecologului Mihail Andronachi.
Procurorii au desfăşurat şi mai multe percheziţii în 13 iulie 2013 la proprietăţile medicului Octavian Marcu. Iniţial, cercetările au fost începute de poliţişti în luna martie 2013, în urma unei plângeri depuse de părinţii adolescentei care au sesizat că fiica lor nu s-a mai întors acasă de la şcoală, în condiţiile în care făcea zilnic naveta la liceul din Bârlad. La începutul lunii iulie, ancheta a fost preluată de Parchetul Tribunalului Vaslui.
În februarie anul trecut, procurorii Parchetului Vaslui au decis închiderea cazului în care medicul Octavian Marcu, chirurg la Spitalul de Urgenţă Bârlad, era principal suspect, după ce mai multe persoane au declarat că ar fi văzut-o pe fata de 16 ani la două săptămâni de la data dispariţiei. Mai mult decât atât, iubitul adolescentei ar fi primit de la aceasta tot atunci un mesaj pe telefonul mobil prin care susţinea că este în Bucureşti, unde lucrează într-un club. Mesajul fusese trimis de pe o cartelă preplătită, susţin procurorii, fără a se cunoaşte cine a cumpărat-o şi din ce loc anume,
Dosarul penal în care s-au făcut cercetări pentru omor a fost, astfel, clasat.
(Sursa: gandul.info)