„Există două tipuri de oameni”, afirmă Carol Dweck, psiholog la Universitatea Stanford, „în ceea ce priveşte inteligenţa”. Dweck a descoperit că oamenii fie consideră că inteligenţa individuală constituie „o cantitate finită, pe care nu o putem îmbunătăţi”, fie aderă la o „teorie incrementală a inteligenţei”, crezând că inteligenţa este ceva ce putem construi şi modela de-a lungul timpului. Cercetătoarea a descoperit că persoanele din a prima categorie tind să obţină rezultate mai proaste pe termen lung, fie că este vorba de reuşite şcolare, la serviciu sau în alte aspecte ale vieţii, pe când persoanele din cea de-a doua categorie tind să reziste mai bine la provocările vieţii. Totuşi, care este adevărul? Putem oare să ne îmbunătăţim capacităţile cognitive?
Inteligenţa este una dintre cele mai importante trăsături umane, iar cele mai recente studii arată că ea nu este utilă doar în a obţine rezultate bune la şcoală şi în carieră. Deşi ne gândim la inteligenţă ca la o trăsătură a minţii noastre, ea are consecinţe concrete şi asupra bunăstării trupului. Acest lucru a fost demonstrat de o cercetare recentă efectuată asupra a 1.116.442 de bărbaţi suedezi care fuseseră supuşi unui test IQ la vârsta de 18 ani. La 22 de ani distanţă, bărbaţii care se clasaseră printre ultimii 25% prezentau de 5 ori mai multe şanse să fi murit otrăviţi, de 3 ori mai multe şanse să se fi înecat şi de două ori mai multe şanse să fi murit într-un accident rutier în comparaţie cei care s-au numărat printre primii 25% în testul de inteligenţă. Pentru fiecare 15 puncte în minus obţinute în testul IQ la vârsta de 18 ani, bărbaţii prezentau un risc cu o treime mai mare de a fi murit până la vârsta mijlocie şi cu 50% mai mare de a fi spitalizaţi în urma unui atac.
În cadrul unui alt studiu, efectuat asupra scoţienilor născuţi în 1921, cercetătorii au descoperit că fiecare 15 puncte în minus la rezultatul testului IQ efectuat la vârsta de 11 ani erau asociate cu un risc cu 36% mai mare de a muri până la vârsta de 65 de ani. Efectul se menţinea chiar şi atunci când cercetătorii luau în calcul clasa socială a participanţilor la studiu şi efectele sărăciei în copilărie. De asemenea, numeroase alte cercetări au arătat că există o legătură inversă între inteligenţă şi riscul de a fi ucis, de a suferi de hipertensiune şi de a fi victima unui atac cerebral sau a unui stop cardiac. Cercetătorii au identificat chiar şi o relaţie între inteligenţă şi menopauza timpurie, un studiu arătând că fiecare 15 puncte în plus obţinute în testul IQ sunt asociate cu o reducere cu 20% a riscului de a intra la menopauză până la vârsta de 49 de ani.
Din acest motiv, ar fi deprimant şi descurajant dacă nu am putea face nimic pentru a ne îmbunătăţi inteligenţa, aşa cum s-a crezut mult timp. Totuşi, dacă toţi experţii care ne-au spus în ultima sută de ani că inteligenţa nu poate perfecţionată s-au înşelat? Nu este oare posibil ca misteriosul creier uman să fie precum orice alt aspect al lumii fizice, permiţând ingeniozităţii să descopere o metodă de a-l modifica în propriile scopuri? Nu cumva suntem suficient de inteligenţi încât să descoperim cum să devenim mai inteligenţi?
Până acum 5 ani, majoritatea cercetătorilor din domeniu erau de părere că inteligenţa umană este o trăsătură prea complexă şi prea strâns legată de caracteristicile înnăscute ale creierului pentru a putea fi modificată semnificativ cu ajutorul vreunei metode de antrenament. Oamenii de ştiinţă erau de acord că expunerea unui copil la un mediu bogat îi sporeşte şansele de a-şi atinge potenţialul, însă nu cu mult.
Spre deosebire de testele fizice, despre care se crede că măsoară aptitudinile dintr-o anumită zi, testele de inteligenţă au fost prezentate drept o măsurătoare definitivă a capacităţii cognitive, fără drept de apel. Tocmai din acest motiv MENSA, organizaţia ce reuneşte cei mai inteligenţi oameni din lume, permite celor ce-şi doresc să devină membri să susţină testul IQ o singură dată, deoarece oficialii companiei nu cred că inteligenţa se schimbă în timp.
Descoperirea revoluţionară a cercetătorilor elveţieni
În mai 2008, pentru prima dată în 100 de ani, un studiu a oferit o altă perspectivă asupra problemei evoluţiei inteligenţei. Doi cercetători elveţieni, Susanne Jaeggi şi Martin Buschkuehl, au publicat o cercetare în jurnalul PNAS în care relatau ce se întâmpla atunci când participanţii la studiu, studenţi, jucau un joc pe computer intitulat „N-back” timp de 20 de minute pe zi, cinci zile pe săptămână, de-a lungul a patru săptămâni. Jocul „N-back” este conceput ca un test al memoriei de lucru. Memoria de lucru desemnează atenţia de moment a unei persoane şi abilitatea acesteia nu doar de a memora pe termen scurt, ci şi de a manipula şi analiza conţinutul acestor amintiri.
Cei doi cercetători au decis să nu folosească jocul „N-back” pentru a testa memoria de lucru, ci pentru a o antrena. Ei au descoperit că, pe măsură ce studenţii se jucau mai mult acest joc, ei deveneau mai pricepuţi în ceea ce priveşte memoria de lucru. Înainte de a începe perioada de patru săptămâni de joc, cercetătorii au solicitat tuturor participanţilor să susţină un test care măsura „inteligenţa fluidă”, o abilitate mentală ce diferă de cea măsurată de testele IQ. Abilitatea măsurată în aceste teste este „inteligenţa cristalizată”, adică totalitatea informaţiilor şi metodelor acumulate de-a lungul vieţii. „Inteligenţa fluidă” desemnează altceva: capacitatea de a învăţa, de a rezolva probleme noi, de a observa tipare şi de a înţelege lucruri ce nu au fost predate în mod explicit. Oamenii de ştiinţă ştiau că inteligenţa fluidă atinge vârful la începutul vârstei adulte, după care scade treptat (de aceea, cele mai importante opere ale matematicienilor, fizicienilor şi muzicienilor sunt create, de regulă, în cel de-al tr
eilea deceniu al vieţii).
Rezultatele celor doi cercetători au fost neaşteptate. La momentul publicării studiului, consensul ştiinţific era că inteligenţa fluidă nu putea fi antrenată. Dacă antrenarea musculaturii poate să transforme un om firav într-unul masiv, antrenarea inteligenţei fluide nu ar fi trebuit să producă vreun efect. Cu toate acestea, studiul realizat de Jaeggi şi Buschkuehl a ajuns la o concluzie uluitoare: după doar patru săptămâni de folosire a jocului „N-back”, scorurile obţinute de studenţi în testele de măsurare a inteligenţei fluide crescuseră, în medie, cu 40 la sută!
Cercetarea a iscat controverse, unii oameni de ştiinţă ce studiaseră inteligenţa preţ de câteva decenii luând studiul peste picior, afirmând că este „echivalentul fuziunii la rece” – un anunţ spectaculos, dar care nu are cum să fie adevărat. În schimb, alţi cercetători mai tineri au lăudat descoperirea oamenilor de ştiinţă. Ideea că inteligenţa umană poate fi sporită prin antrenament a fost percepută la fel ca aceea că oamenii pot zbura înainte ca fraţii Wright să facă acest lucru: unora li se pare o idee fantezistă, iar altora o descoperire inevitabilă.
În cei şase ani ce au trecut de la studiul celor doi cercetători elveţieni, au fost publicate în jurnale ştiinţifice 75 de alte studii randomizate care confirmă că antrenamentul cognitiv îmbunătăţeşte substanţial abilităţile intelectuale. Dintre acestea, 22 de studii au constatat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte inteligenţa fluidă şi raţionamentul participanţilor la studiu, iar celelalte 53 au identificat stimularea altor abilităţi, printre care atenţia, funcţia executivă, memoria de lucru şi citirea. Cercetările au inclus un număr mare de participanţi, variind de la preşcolari până la pensionari şi de la oameni sănătoşi până la persoane ce sufereau de sindromul Down, schizofrenie, Parkinson sau ADHD. De asemenea, îmbunătăţirile se menţineau până la 8 luni după finalizarea sesiunilor de antrenament.
În urma studiului realizat de Jaeggi şi Buschkuehl în 2008, domeniul cercetărilor asupra inteligenţei a suferit o veritabilă revoluţie, pe măsură ce tot mai mulţi oameni de ştiinţă încetează să considere inteligenţa fluidă drept o trăsătură imposibil de schimbat, precum culoarea ochilor, ajungând să o perceapă drept o abilitate similară puterii musculare: cu o bază biologică, dar care poate fi antrenată. Răsturnarea dogmei ce susţinea că inteligenţa nu poate fi schimbată are implicaţii enorme pentru fiecare membru al societăţii. Cercetătorii nu susţin că antrenamentul cognitiv poate transforma o persoană cu dizabilităţi intelectuale într-un geniu. Cât de mult poate beneficia fiecare dintre noi de antrenamentul cognitiv şi care sunt cele mai bune metode de îmbunătăţire a inteligenţei reprezintă două întrebări la care oamenii de ştiinţă încă încearcă să ofere un răspuns, însă acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, dat fiind că noua ştiinţă a amplificării puterii cerebrale datează de doar şase ani.
Jurnalistul Dan Hurley a urmărit îndeaproape dezvoltarea acestui domeniu, contactând zeci de oameni de ştiinţă din întreaga lume şi studiind sute de cercetări pentru a descoperi metodele cele mai eficiente prin care fiecare dintre noi îşi poate creşte capacitatea intelectuală. Rezultatele acestui efort au fost sintetizate în cartea „Smarter: The New Science of Building Brain Power”, în care Hurley dezvăluie metodele prin care putem deveni mai inteligenţi.
Cum putem deveni mai inteligenţi? 6 metode confirmate de ştiinţă
1. Dual N-Back
În ce constă „N-Back”, jocul folosit de Jaeggi şi Buschkuehl pentru a revoluţiona ştiinţa inteligenţei? Imaginaţi-vă că auziţi pe cineva rostind un şir de litere şi că sunteţi rugat să apăsaţi pe un buton când auziţi că o literă este rostită de două ori la rând. Acesta este 1-back. În varianta 2-back, apăsaţi butonul când se repetă o literă care fusese rostită cu 2 litere înainte (aşadar, dacă auziţi „m-a-l-o-l”, veţi apăsa butonul atunci când auziţi al doilea „l”). Dificultatea acestei sarcini vine din faptul că jocul nu se opreşte după câteva litere, ci continuă preţ de un minut şi jumătate, timp în care trebuie să actualizaţi în minte lista secvenţelor de litere. Jocul necesită concentrare totală, pentru că, dacă vă veţi gândi la altceva, veţi pierde şirul literelor.
Pentru a face jocul şi mai greu, Jaeggi şi Buschkuehl au apelat o sarcină şi mai grea: „dual N-back”. De ce „dual”? Pentru că în acelaşi timp în care ascultaţi şirul de litere, pe ecranul computerului veţi vedea un punct care apare într-una din cele 8 „pătrăţele” exterioare ale unui tabel format din 3 rânduri şi 3 coloane. În cazul dual N-back de nivelul 2, veţi fi nevoit să ţineţi minte şi literele, şi locul în care a apărut punctul, apăsând pe buton atunci când se repetă litera sau poziţia după două mutări. La nivelul 3, veţi apăsa pe buton atunci când litera vorbită este aceeaşi cu cea rostită acum trei dăţi, iar în acelaşi timp veţi fi nevoit să apăsaţi pe un alt buton dacă punctul de pe ecran este în acelaşi loc în care se situa acum trei mutări.
Dificultatea acestui joc face ca persoanele care îl joacă în mod repetat să îşi dezvolte „memoria de lucru”. Jaeggi afirmă că: „din punctul nostru de vedere, atenţia şi memoria de lucru sunt echivalentul funcţiei cardiovasculare a creierului. Dacă îţi antrenezi atenţia şi memoria de lucru, îţi îmbunătăţeşti abilităţile cognitive de bază ce te ajută în numeroase sarcini complexe”.
John Jonides, un profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Michigan, afirmă că „dual N-back” este o metodă prin care oamenii îşi pot îmbunătăţi „controlul cognitiv”, abilitatea de a-şi concentra atenţia şi de a evita distracţiile. Jonides a studiat preţ de 25 de ani controlul cognitiv, iar cercetările sale l-au făcut să concluzioneze că „aceste două lucruri, controlul cognitiv şi memoria de lucru, stau la baza funcţionării intelectuale şi sunt o parte importantă a ceea ce ne separă de alte specii. Ele ne permit să procesăm selectiv informaţiile din mediu şi să folosim aceste informaţii pentru a rezolva tot felul de probleme. Controlul cognitiv nu este doar un element al intelectului. Spre exemplu, în depresie, oamenii nu pot înceta să aibă acele gânduri negative. Problema oamenilor care nu pot amâna obţinerea unei satisfacţii, a celor care devin obezi sau care dezvoltă o dependenţă, este faptul că nu pot scoate din minte un gând referitor la o dorinţă. Toate aceste cazuri îi caracterizează pe oamenii care şi-au pierdut controlul cognitiv”.
Pe măsură ce participanţii la joc obţin rezultate mai bune la un nivel, computerul creşte gradul de dificultate (trecând de la 2-back
la 3-back şi aşa mai departe), astfel încât sarcina cognitivă să continue să reprezinte o provocare pentru creier. În primul experiment efectuat de cei doi cercetători, unii participanţi la studiu au reuşit de-a lungul celor patru săptămâni de studiu să ajungă la nivelul 8-back, ţinând minte ultimele 8 litere şi ultimele 8 poziţii ale punctului de pe ecran. În testele de inteligenţă fluidă efectuate la finalul studiului aceşti participanţi au obţinut scoruri cu 40% mai mari decât la începutul studiului.
Chiar şi armata SUA s-a dovedit interesată de posibilitatea de a îmbunătăţi abilităţile cognitive ale soldaţilor şi ofiţerilor. Harold Hawkins, psiholog cognitiv din cadrul Office of Naval Research, este însărcinat cu finanţarea cercetărilor în acest domeniu, iar în ultimii ani el a oferit mai multe granturi lui Jaeggi şi altor oameni de ştiinţă. „Până acum patru sau cinci ani credeam că inteligenţa fluidă nu poate fi schimbată la vârstă adultă. Nimeni nu credea că antrenamentul poate aduce îmbunătăţiri semnificative în această abilitate cognitivă fundamentală. Apoi a fost publicat studiul lui Jaeggi. Imediat am început să transfer finanţările în această direcţie. Cred că e ceva foarte important aici. Dacă nu aş crede asta, nu aş folosi banii contribuabililor în această direcţie. Chiar cred că este ceva de o importanţă profundă”, i-a mărturisit Hawkins lui Hurley.
Dacă doriţi să încercaţi Dual-N-Back, o puteţi face pe site-ul Soak Your Head, pe site-ul Mind Flow sau descărcând software-ul Brain Workshop. De asemenea, jocul este disponibil şi sub formă de aplicaţie pentru Android (iată două exemple), pentru iPhone şi pentru Windows Phone.
2. Lumosity
Cea de-a doua metodă prin care ne putem face mai deştepţi o reprezintă Lumosity, un site ce reuneşte numeroase jocuri cognitive. „Utilizatorii noştri au raportat numeroase beneficii în urma folosirii Lumosity, printre care se numără o gândire mai limpede şi mai rapidă, o accelerare a abilităţilor de rezolvare a problemelor, o mai bună concentrare la muncă şi la volan şi o capacitate mai mare de reţinere a numelor, numerelor şi indicaţiilor”, anunţă reprezentanţii Lumosity.
Fondatorii companiei afirmă că aceste rezultate sunt obţinute cu ajutorul unor sarcini cognitive ce au fost folosite de-a lungul timpului în studiile de profil şi care au fost transformate în jocuri atrăgătoare.
Afirmaţiile reprezentanţilor Lumosity sunt susţinute şi de ştiinţă. Aceste jocuri au fost studiate în 15 cercetări publicate în jurnale sau prezentate la întruniri ştiinţifice, fiind folosite totodată în alte câteva zeci de cercetări aflate în derulare. În 2011, Shelli Kesler, psiholog şi profesor în cadrul Center for Interdisciplinary Brain Sciences Research de la Universitatea Stanford, a publicat două studii pilot asupra Lumosity, unul dintre acestea fiind efectuat pe 23 de copii care supravieţuiseră cancerului, iar celălalt pe 16 fete ce sufereau de sindromul Turner, o afecţiune genetică asociată unor deficite cognitive în ceea ce priveşte matematica. Primul studiu a arătat că Lumosity a dus la îmbunătăţirea vitezei şi flexibilităţii mentale şi a memoriei copiilor care supravieţuiseră cancerului, iar cel de-al doilea îmbunătăţise abilităţile matematice ale fetelor.
Kesler a publicat în mai 2013 un alt studiu asupra Lumosity la care au participat 41 de persoane care supravieţuiseră cancerului mamar. Cercetarea a fost randomizată, astfel că 21 de persoane s-au antrenat cu ajutorul Lumosity în 48 de sesiuni de-a lungul a 12 săptămâni, iar celelalte 20 de persoane au rămas pe o lista de aşteptare. Concluziile au fost publicate în jurnalul Clinical Breast Cancer: „Antrenamentul cognitiv a dus la îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte flexibilitatea cognitivă, fluenţa verbală şi viteza de procesare, observându-se totodată îmbunătăţiri şi ale memoriei verbale. De asemenea, participanţii la studiu au observat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte planificarea, organizarea şi monitorizarea sarcinilor în comparaţie cu grupul plasat pe lista de aşteptare”.
„Unul din motivele pentru care îmi place Lumosity este faptul că oferă numeroase sarcini cognitive, nu doar una. Există dovezi solide care atestă că numeroase afecţiuni medicale, printre care HIV, diabetul, cancerul şi scleroza multiplă, sunt asociate unor probleme cognitive. Întâlnesc astfel de pacienţi în clinica mea şi aproape întotdeauna le recomand să încerce Lumosity sau ceva similar. Chiar cred că ajută. Aceste activităţi vă fac bine şi dacă sunteţi o persoană sănătoasă dat fiind că vă menţin creierul activ şi sănătos. Am o reţinere doar atunci când lumea afirmă că va funcţiona pentru toată lumea, în orice situaţie; astfel de afirmaţii sunt problematice”, i-a mărturisit Kesler jurnalistului Dan Hurley.
Michael Scanlon, cofondatorul Lumosity, afirmă în cartea Smarter că „o bună parte din eforturile noastre se îndreaptă spre a face jocurile mai plăcute, mai savuroase decât a merge la sală”. Scanlon spune că „ne confruntăm cu aceeaşi problemă cu care se confruntă şi sălile de fitness. Oamenii se înscriu având cele mai bune intenţii, se simt bine când văd că progresează, dar apoi intervin diverse complicaţii în viaţa lor de zi cu zi şi renunţă. De aceea, o mare parte din munca noastră constă în a face produsul cât mai atrăgător, pentru a creşte numărul celor ce continuă să îl folosească”.
Dacă doriţi să încercaţi Lumosity, o puteţi face pe site-ul www.lumosity.com. Varianta gratuită vă oferă acces la doar 3 jocuri pe zi; varianta integrală costă 15 dolari pe lună.
3. Cele două alimente care stimulează inteligenţa
Dan Hurley a analizat cele mai importante cercetări asupra legăturii dintre dietă şi inteligenţă, iar efortul său a fost în mare parte dezamăgitor. „Există doar două alimente care au convins cercetătorii că au abilitatea de a îmbunătăţi performanţa cognitivă: unul pentru bebeluşi, iar altul pentru adulţi”, subliniază Hurley în cartea Smarter.
Primul aliment şi totodată prima şi cea mai bună mâncare consumată de bebeluşi este laptele matern. Deşi cercetătorii au observat de mult timp legătura între alăptat şi un scor IQ ceva mai crescut al copilului, majoritatea credeau că acest lucru se datorează faptului că, de regulă, mamele care decid să alăpteze sunt, în medie, mai educate decât mamele care aleg să nu alăpteze. Totuşi, un studiu publicat în iulie 2013 a ajuns la o concluzie diferită. Cercetarea a urmărit nu doar dacă mamele îşi alăptează copiii, ci şi durata alăptării. De asemenea, cercetătorii au luat în calcul inteligenţa şi statutul socioeconomic al mamelor, eliminând aceşti factori. Studiul a concluzionat că fiecare lună de alăptare creşte IQ-ul înregistrat la vârsta de 7 ani cu 0,35 puncte pe scara verbală şi cu 0,29 puncte pe scara non-verbală. Un an de alăptat ar creşte IQ-ul copilului cu patru puncte. Un editorial ce acompania studiul sublinia că „în SUA doar 70% dintre femei iniţiază alăptatul şi doar 50% dintre femeile afro-americane. După şase luni, însă, doar 35% dintre femei şi 20% dintre femeile afro-americane continuă să alăpteze”.
După înţărcare, singurul aliment demonstrat ştiinţific că îmbunătăţeşte cogniţia este cafeaua. Nu este vorba doar despre despre efectul său stimulator al cafeinei. Un studiu publicat în ianuarie 2013 în jurnalul Neuropharmacology a demonstrat că această substanţă îmbunătăţeşte memoria de lucru a bărbaţilor de vârstă mijlocie fără legătură cu efectul său stimulator. De asemenea, cofeina nu este singurul element benefic din cafea. Un alt studiu, publicat în ianuarie 2013 în jurnalul Age, a arătat că memoria de lucru a şobolanilor vârstnici cărora li s-a dat cafea a înregistrat îmbunătăţiri mai evidente decât cea a şobolanilor vârstnici cărora le-a fost dat direct cofeină.
De asemenea, beneficiile cafelei durează mult mai mult decât cele câteva ore în care se resimt efectele sale. Un studiu publicat în 2012 în Journal of Alzheimer’s Disease a arătat că adulţii cu vârste mai mari de 65 de ani care aveau un nivel al cofeinei în sânge ce denota un consum regulat de cafea prezentau un risc mult mai mic de a progresa de la un deficit cognitiv minor la demenţă în următorii 4 ani. Cercetătorii au concluzionat că „studiul oferă primele dovezi directe ce atestă existenţa unei legături între consumul de cafea şi reducerea riscului de demenţă, mai ales în rândul celor ce prezintă o tulburare cognitivă minoră”.
4. Sportul
De cel puţin două mii de ani, de când poetul Iuvenal vorbea despre „mens sana in corpore sano”, oamenii au făcut legătura între un corp sănătos şi o minte ascuţită. În ultimele decenii, ştiinţa a început să confirme acest lucru. Primele cercetări care au demonstrat un efect concret al sportului au fost publicate în anii ‘60 şi ‘70. Un studiu din 1975 arăta, spre exemplu, că persoanele în vârstă care jucau tenis obţineau rezultate mult mai bune în testele cognitive decât cele care nu făceau sport.
Un studiu publicat în 1992 a arătat că persoanele mai în vârstă obţin rezultate uşor mai proaste decât cele tinere în testele cognitive vizuale sau în cele auditive. În schimb, atunci când cele două teste erau combinate, diferenţele dintre cele două grupuri deveneau uriaşe. Abilitatea persoanelor de a-şi împărţi atenţia către două sarcini era elementul cel mai afectat de îmbătrânire. Cercetarea consemna că, după 10 săptămâni de exerciţii acvatice, persoanele în vârstă obţineau rezultate mult mai bune în testele cognitive combinate.
În 1999, un studiu publicat în jurnalul Nature a urmărit timp de şase luni 124 de adulţi sedentari cu vârste cuprinse între 60 şi 75 de ani. Participanţii la studiu au fost împărţiţi aleatoriu în două grupuri: fie făceau o oră pe zi exerciţii aerobice uşoare (cum ar fi mersul pe jos), timp de 3 zile pe săptămână, fie făceau la fel de des exerciţii anaerobe, de stretching şi tonifiere.
Cercetătorii subliniau că „în procesul de îmbătrânire, zonele neuronale şi procesele cognitive nu se degradează în mod uniform. Procesele de control executiv şi regiunile frontale şi prefrontale care le susţin prezintă cele mai mari schimbări odată cu îmbătrânirea”. Acest lucru explică rezultatele studiului din 1992, care arăta că multitasking-ul, ce necesită schimbări bruşte ale atenţiei, este elementul cel mai afectat de îmbătrânire.
După şase luni, cercetătorii au observat că performanţa participanţilor la studiu era identică între cele două grupuri în sarcinile care nu necesitau schimbarea atenţiei, însă cei ce efectuaseră exerciţii aerobice obţineau rezultate mult mai bune decât persoanele care făcuseră stretching şi tonifiere la testele în care atenţia se schimba rapid de la o sarcină la alta.
Sportul îi ajută şi pe copii. În 2010, o cercetare efectuată cu ajutorul unor scannere de rezonanţă magnetică funcţională asupra unor copii de 9 şi 10 ani arăta că aceia care făceau sport prezentau o memorie mai bună şi un hipocamp mai mare (această structură a creierului fiind esenţială pentru formarea amintirilor de scurtă şi lungă durată). Un alt studiu, efectuat în anul şcolar 2009-2010 pe copii dintr-o şcoală americană, a împărţit în mod aleatoriu elevi din clasele a II-a până într-a VIII-a în două grupuri. Cei din primul grup participau zilnic la o şedinţă de 45 de minute de sport, iar cei din al doilea grup nu făceau sport. În mai 2010, rezultatele erau clare: elevii care făcuseră parte din grupul sportiv înregistraseră îmbunătăţiri semnificative în 8 din 26 de măsuri cognitive evaluate de cercetători faţă de copiii din cel de-al doilea grup. Jurnalistul Dan Hurley subliniază că „rezultatele studiului au implicaţii profunde asupra sistemelor şcolare. Ar fi ironic dacă măsurile luate de autorităţile educaţionale în ultimele decenii, anume de a reduce orele de sport pentru a creşte timpul alocat studiului, ar fi subminat exact acele abilităţi cognitive pe care doreau să le stimuleze”.
Arthur Kramer, profesor de psiho
logie la Universitatea Illinois, afirmă că efectele sunt clare. „În ultimii 10 ani au fost efectuate patru meta-analize care au analizat toate studiile publicate. Toate au ajuns la aceeaşi concluzie: există un efect semnificativ al antrenamentului fizic asupra cogniţiei. Sunt numeroase studii efectuate în jurul lumii. Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că nu antrenezi niciun aspect al cogniţiei, ci doar mergi, înoţi sau mergi cu bicicleta timp de trei ori pe săptămână. În ciuda acestui fapt, înregistrezi îmbunătăţiri în numeroase aspecte ale memoriei, percepţiei şi capacităţii decizionale. Este uluitor că descoperim asemenea efecte cu doar o mică schimbare în viaţa unei persoane”, subliniază Kramer.
5. Muzica
În ultimii ani au fost publicate mai multe cercetări ce sugerează că muzica ne poate face mai inteligenţi.
Primele dovezi concrete au apărut în 2004, atunci când E. Glenn Schellenberg, un profesor de psihologie de la Universitatea Toronto, a publicat un studiu la care au luat parte 144 de copii în vârstă de 6 ani. Cercetătorul dorea să afle dacă lecţiile de muzică au vreun efect asupra inteligenţei acestora. De aceea, el a împărţit copiii în patru grupuri egale: 36 au luat lecţii de pian, 36 lecţii de cântat, 36 lecţii de actorie iar ceilalţi 36 nu au făcut niciun fel de lecţie în cadrul studiului. După 36 de săptămâni, cercetătorii au observat o creştere uşoară a nivelului IQ-ului copiilor din toate cele patru grupuri (lucru firesc, deoarece aceştia începuseră să meargă la şcoală), însă cei ce studiaseră muzica înregistraseră cea mai mare creştere. De asemenea, elevii care urmaseră lecţii de muzică au obţinut note mai mari la şcoală.
În 2011, Schellenberg a colaborat cu alţi şase cercetători pentru a realiza un nou studiu asupra efectelor lecţiilor de muzică. Cercetarea a implicat 48 de preşcolari care au fost împărţiţi în două grupuri: cei din primul grup urmau să participe la un program de antrenament computerizat despre arta vizuală, care se concentra asupra unor concepte precum formă, dimensiune şi perspectivă, iar cei din cel de-al doilea grup urmau să participe la un program de antrenament computerizat pe teme muzicale, în care erau predate concepte precum ritm sau melodie. După ce au participat la acest program timp de două ore pe zi, cinci zile pe săptămână, preţ de patru săptămâni, copiii au fost supuşi unui test de inteligenţă verbală. Cercetătorii au descoperit că doar cei ce urmaseră programul de antrenament muzical prezentau un progres în ceea ce priveşte inteligenţa verbală, 90% dintre aceşti copii înregistrând un scor mai mare decât cel obţinut la începutul studiului.
O altă dovadă ce subliniază efectele benefice ale lecţiilor de muzică asupra cogniţiei vine din Londra, unde s-a defăşurat Bridge Project, un program muzical la care au participat sute de elevi din două şcoli din Lambeth, o zonă mai săracă a capitalei britanice. Un studiu în cadrul acestui program a comparat notele obţinute la matematică şi limba engleză de copiii care au participat la program faţă de cele obţinute de elevii care nu fuseseră incluşi în proiect. Cercetătorii au descoperit că notele copiilor care participaseră la programul muzical se îmbunătăţiseră cu 10%-18% mai mult decât cele ale elevilor care nu luaseră parte la proiect.
6. Meditaţia
Meditaţia de tip „mindfulness” (a „conştienţei depline”), o tehnică budistă ce constă în concentrarea atenţiei pe momentul prezent, a devenit tot mai populară în ultimii ani în Occident. Oamenii de ştiinţă au descoperit în ultimii ani că meditaţia reduce anxietatea şi depresia, atenuează senzaţia de durere şi protejează de atacuri de cord.
De curând, însă, unul dintre cei mai respectaţi psihologi din SUA, Michael Posner, a descoperit că meditaţia „conştienţei depline” ajută şi la îmbunătăţirea abilităţilor cognitive, la stimularea atenţiei, la extinderea memoriei de lucru şi la îmbunătăţirea inteligenţei fluide. „Am fost cu adevărat surprins de rezultatele cercetărilor. Majoritatea studiilor se aşteptau să fie nevoie de luni sau chiar de ani pentru a vedea efecte, dar am reuşit să vedem schimbări în materia albă a creierului la doar două săptămâni de la începutul studiului. De asemenea, au fost înregistrate schimbări substanţiale în comportamentul participanţilor şi în capacitatea de control cognitiv”, i-a mărturisit Posner lui Dan Hurley.
Michael Posner a efectuat alături de Yi-Yuan Tang, un profesor de psihologie de la Texas Tech, mai multe studii asupra unor studenţi ce au fost împărţiţi în două grupuri: jumătate au efectuat meditaţie „mindfulness”, ce se concentrează asupra menţinerii atenţiei asupra corpului şi respiraţiei, iar cealaltă jumătate au făcut exerciţii de relaxare. Toţi studenţii au executat exerciţiile respective 20 de minute pe zi, timp de cinci zile. La începutul şi la finalul cercetării, studenţii au parcurs teste de inteligenţă fluidă şi de atenţie şi au oferit mostre de salivă pentru a li se măsura nivelul cortizolului, hormonul de stres. Cei care meditaseră au obţinut scoruri mai bune în testele de atenţie şi de inteligenţă fluidă şi prezentau totodată un nivel mai mic al cortizolului.
Cei doi cercetători au analizat şi ce se întâmplă în creierul celor ce meditează. O cercetare publicată în 2010 în PNAS a arătat că 11 ore de meditaţie a „conştienţei depline” produceau o mai mare integritate şi eficacitate a materiei albe („firele neuronale” ce conectează neuronii) ce provenea din cortexul cingulat anterior, o regiune conectată la cortexul prefrontal care lucrează intens în timpul sarcinilor ce necesită control cognitiv şi în cele ce implică învăţarea sau rezolvarea unei probleme.
În 2012, cei doi cercetători au efectuat un nou studiu amănunţit asupra efectelor meditaţiei asupra creierului. Cercetarea a implicat 68 de studenţi de la
Universitatea Dalian, care au meditat timp de 5 ore de-a lungul a două săptămâni. Oamenii de ştiinţă au descoperit că meditaţia a dus la stimularea creşterii fibrelor nervoase în cortexul cingulat anterior, dar nu şi a tecii de mielină care acoperă acele fibre. Aceeaşi cercetare a fost efectuată şi asupra a 48 de studenţi de la Universitatea Oregon care au meditat timp de 11 ore de-a lungul a patru săptămâni. În cazul acestora s-a observat că a fost stimulată nu doar creşterea fibrelor nervoase din cortexul cingulat anterior, ci şi a tecii de mielină ce le acoperă. Aşadar, se pare că fibrele nervoase create în primele două săptămâni de meditaţie sunt acoperite de o teacă de mielină în următoarele două săptămâni.
„Aproape toate descoperirile din neuroştiinţe sunt contestate de cineva, dar nu cred că aceste schimbări sinaptice sunt contestate de vreo persoană”, a comentat Posner. „Noi credem că, prin schimbarea materiei albe, aceste conexiuni îmbunătăţesc eficacitatea cerebrală ce duce la schimbările de comportament”, a mai spus specialistul.
Întrebat dacă meditaţia de tip „mindfulness” îi face pe oameni mai deştepţi, Posner a răspuns: „Nimic nu funcţionează pentru toată lumea, astfel că nu toată lumea va beneficia de pe urma meditaţiei. În cazul unor persoane efectele vor fi mai pronunţate decât în cazul altora. Dar nu mă îndoiesc de faptul că diferite tipuri de antrenament pot îmbunătăţi atenţia, memoria de lucru şi inteligenţa. Datele sunt destul de solide”.
Amishi Jha, un specialist în neuroştiinţe de la Universitatea din Miami, a descoperit că meditaţia funcţionează şi dacă este efectuată de doar două ori pe săptămână, în şedinţe de câte 20 de minute. Studenţii care au efectuat acest program erau mai puţin stresaţi şi obţineau rezultate mult mai bune în diferitele teste de memorie decât cei din grupul de control. „Se aseamănă cu modul în care exerciţiile fizice ne pot schimba corpul. Ştim că activitatea fizică ne ajută trupurile, dar abia acum începem să înţelegem că exerciţiile mentale joacă la rândul lor un rol critic în stimularea bunăstării mentale. Este o schimbare culturală”, a declarat Jha pentru New Yorker.
Aşadar, fie că alegeţi să vă jucaţi „Dual N-Back”, Lumosity, să învăţaţi să cântaţi la un instrument, să meditaţi sau să faceţi sport, aveţi puterea de a deveni mai inteligenţi. Mult succes!
Sursa: descopera
