Vedeta Dana Rogoz şi-a creştinat băieţelul, Vlad Luca. Evenimentul a avut loc sâmbătă, naşi de botez ai adorabilului băieţel fiind bunii prieteni ai Danei, Adela Popescu şi Radu Vâlcan.
Zi mare pentru actriţa Dana Rogoz. Sâmbătă a avut loc botezul fiului ei, Vlad Luca. Vedeta a vorbit despre emoţionanta ceremonie pe blogul său, unde a postat şi fotografii de la eveniment.
Naşii băieţelului Danei Rogoz au fost bunii prieteni ai acesteia – Adela Popescu şi partenerul ei de viaţă, Radu Vâlcan.
„Ieri, minunea noastră mică a fost botezată! Nu pot să vă spun ce emoţii am avut cu toţii. Vlad Luca a fost cuminte toată slujba, ba chiar a şi adormit puţin în braţe la năşica lui, Adeluca. A fost un moment unic în viaţa noastră, pe care l-am trăit cu lacrimi de fericire în ochi şi cu bucurie deplină în suflete. Ne-am dorit foarte mult ca slujba să aiba loc în aceeaşi biserică în care ne-am cununat, în curtea Palatului Mogosoaia. Iar data a fost aleasă special în acest weekend, când eu şi Radu sărbatorim 2 ani de căsătorie”, a explicat Dana Rogoz.
„Când simt aşa o mare bucurie în suflet, nici nu îmi găsesc cuvintele. Totul a fost absolut sublim. Am fost cu toţii alături de Vlad Luca la început de drum în viaţă, iar tematica petrecerii a fost “Călătoria”.
Sunt foarte fericită că exişti, Vlad! Îţi doresc să fii sănătos, să ai vise mari şi să fii vesel mereu!”, a mai spus ea.
Sursa: libertatea